Adesea s-a spus ca una din cauzele abandonului scolar ar fi dezinteresul parintilor fata de copiii lor care, de cum descopera ca-si pot trece timpul si altfel decat stand in banca, nu mai merg la scoala, stiind ca nu are cine-i controla.

Parintele trebuie sa mearga la scoala, ca sa afle tot ce trebuie sa stie despre copilul sau de la invatator ori diriginte, iar copilul trebuie sa stie ca este verificat.

Relatia parinte-scoala trebuie sa functioneze pe toata perioada cat copilul este elev, numai ca si in randul celor interesati, exista parinti care gresesc foarte mult si greselile pe care le fac, mai ales in clasele primare, se pot rasfrange dureros, mai tarziu, asupra copilului, dar si asupra intregii familii.

Din prea multa dragoste, ambitii nemasurate sau din cazua pierderii contactului cu realitatea, multi parinti tind sa vada in copiii lor niste genii si, sub nicio forma, nu accepta observatiile binevoitoare care vin de la invatator.

Aceste observatii, care cel mai des se fac sub forma unor sfaturi, sunt interpretate gresit, ca o intentie a cadrului didactic de a calomnia ori de a compromite copilul.

Parintii care interpreteaza gresit aceste intentii venite de la invatatorul clasei se revolta, il reclama pe acesta si, in final, isi muta copilul la o alta clasa sau scoala, fara sa realizeze ce rau ii fac propriului copil, fara sa constientizeze cat ii trebuie copilului sa se acomodeze in alt colectiv, cu o alta invatatoare.

O alta categorie de parinti, din aceleasi cauze deja enumerate, desi stiu, constientizeaza pe undeva ca fiul sau fiica au niste limite pe care nu le pot depasi, vor note, calificative maxime. Si acesti parinti sunt vazuti la scoala foarte des, gata oricand sa-i faca servicii invatatorului ori "stimulandu-l" cu diverse atentii.

Acesti parinti, in naivitatea lor,