Acest stil de lucru, în care şefii aveau prioritate în faţajucătorilor, avea să afecteze grav, în cele din urmă, performanţeleRomâniei la prima Cupă Mondială din istorie. Pentru că un sfertdintre membrii delegaţiei erau oficiali, au fost lăsaţi acasăfotbalişti foarte valoroşi.

În prima partidă, disputată la Montevideo, pe "Estadio Pocitos",şi câştigată în 14 iulie 1930 de tricolori, 3-1 cu Peru, joculfoarte dur al adversarilor a dus la accidentările grave alefundaşului Steiner (dublă fractură) şi atacantului Stanciu(deplasare de rotulă). Dintre cei 15 jucători, doi erau portari,iar doi deveniseră indisponibili, astfel că partida decisivă pentrucalificare, disputată pe 21 iulie, cu Uruguay, pe celebrul"Centenario", a fost abordată de România cu o echipă improvizată,care a şi pierdut, de altfel, la scor: 0-4.

Aşa cum aveau să recunoască ulterior atât Rudolf Wetzer, cât şiportarul Jean Lăpuşneanu, Uruguay era superioară valoric. Dar felulîn care a fost alcătuită delegaţia tricolorilor le-a diminuat şimai mult fotbaliştilor români capacitatea de a riposta pemăsură.

În loc de concluzie, un ultim fragment din jurnalul lui Wetzer,scris în ajunul usturătoarei înfrângeri cu Uruguay: "Mă întreb cucine o să jucăm? O să joace, să zicem, Czako pe fund. O să-l băgămpe Robe la mijloc. N-avem alegere. Astea-s mutări forţate. Ca laşah. Ne mai rămâne doar Ilie. Oh, Costele, Costele (n.r. -Rădulescu)! Ţi-am spus eu că 15 jucători suntem preapuţini!".

Regele asemnat sub lista convocaţilor

Legenda spune că în alcătuirea naţionalei care a plecat la Mondiales-ar fi implicat însuşi regele Carol al II-lea. Ipoteza pare puţinveridică, ţinând cont că acesta a revenit în ţară, după un exil detrei ani, pe 6 iunie 1930, iar naţionala a plecat spre Uruguay doarcâteva zile mai târziu. Regele, cu multe alte probleme pe cap dupălovitura de stat în urma căreia