Arcul peste timp, deschis în secolul al XIX-lea şi continuat în prezent, este o mare lecţie de istorie ce ne arată sensul în care societatea românească să-şi îndrepte astăzi silinţele.
O şansă ca să vedem mai bine prezentul, să-l înţelegem, să cercetăm mai cu luare-aminte vremurile care s-au scurs. Şi mai cu seamă să tragem învăţăminte din acei ani bogaţi în întâmplări pilduitoare ce aveau ca numitor comun lucrul bine făcut. Cum a triumfat atunci, în România din zorii capitalismului, vocaţia pentru lucrul bine făcut? Întrebare cardinală.
Fiindcă Ţările Române, vreme de 100 de ani, de pe la 1750 până la evenimentele de la 1848, excepţie făcând anul 1821, căzuseră într-o somnolenţă ce nu prevestea nimic bun. Lucrurile aici se desfăşurau la întâmplare, după cum băteau vânturile pornite din Imperiul Otoman, Rusia, Austria sau de mai de departe, din Franţa, din Marea Britanie ori de prin alte zări. Schimbarea radicală a fost determinată de un suflu proaspăt adus mai cu seamă de cărturarii români pregătiţi în Apus; ei au forţat o ieşire spectaculoasă din zona de la răscruce de vânturi. O lumină puternică, chiar dacă iniţial abia conturată, a produs modificări calitative în starea socială, politică, economică şi morală din ţările române.
Fără îndoială că împrejurările istorice şi-au urmat cursul, stârnite cu deosebire de interesele marilor puteri, dar românii au început să nu li se mai supună orbeşte; mai mult, au învăţat să tragă foloase în propriul interes, înfăptuind Unirea de la 1859, punând bazele sistemului bănesc al leului, în 1867, organizând infrastructura pe care au clădit dezvoltarea economică, întărind statul, armata şi cucerindu-şi independenţa în 1877. În veacul al XIX-lea, cu deosebire în a doua lui jumătate, a fost într-adevăr posibil să prindă viaţă un ambiţios program de restructurar
