Acţiunile tranzacţionate pe pieţele din Europa au crescut, ieri, până la cel mai ridicat nivel de după septembrie 2008, investitorii speculând că redresarea economiei globale se consolidează.
Titlurile "SolarWorld" AG, producător german de baterii solare, au urcat cu 9%, la 8,52 euro. Anul trecut, profitul operaţional al companiei a crescut cu 26%, la 193 milioane de euro, de la 153 milioane de euro în 2009. Compania a anunţat că va propune majorarea dividendului la 19 eurocenţi/acţiune, de la 16 eurocenţi.
Titlurile "Adidas" AG, al doilea producător mondial de echipament sportiv, au urcat cu 3,2%, la 47,46 euro. Directorul executiv al companiei germane, Herbert Hainer, a declarat că vânzările acesteia vor spori semnificativ în 2011, după un 2010 puternic, potrivit DAF Deutsches Anleger Fernsehen. Hainer a afirmat că vânzările "Adidas" vor depăşi un miliard de euro în China, anul acesta.
Titlurile "Julius Baer Group" Ltd., adminis-trator de fonduri din Elveţia, au câştigat 2,7%, ajungând la 44,72 franci. Compania vrea să răs-cumpere acţiuni de 500 milioane de franci (521,1 milioane de dolari).
Titlurile "Xstrata" Plc, al patrulea producător mondial de cupru, au crescut cu 3,4%, la 1.465 pence. "Citigroup" Inc. şi-a majorat estimarea privind preţul titlurilor "Xstrata": +26%, la 2.011 pence.
Acţiunile producătorului de aur "Randgold Resources" Ltd. au câştigat 1,8%, afişând un curs de 5.070 pence. Compania a propus majorarea dividendului cu 18%, ca urmare a creşterii cu 49% a profitului său pe 2010 (la 103,5 milioane de dolari).
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,6%, la 6.035,48 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,9%, la 4.083,58, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,9%, la 7.278,28.
* SUA, în ascensiune
Acţiunile tranzacţionate pe Wall Street au urcat ieri, în deschidere, ca urmare a anunţurilo