Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Ion Petru Balhui, medaliat cu bronz la box

Publicat in Adevarul, luni 7 februarie 2011 ·

După doar opt luni de antrenament, a reuşit să obţină medalia de bronz la Campionatul Naţional de Cadeţi din octombrie 2010, de la Câmpulung.

Antrenorul său, Valentin Anghel, crede că puştiul va avea o carieră de succes pentru că are un talent înnăscut pentru sportul cu mănuşi. „Este o persoană talentată. De regulă, pentru a obţine o medalie sunt necesari cel puţin doi, chiar trei ani de antrenament“, spune Anghel. Tânărul a început să joace box acum un an şi două luni. Acesta s-a prezentat la centrul de selecţie din comuna Unirea, a vorbit cu antrenorul şi s-a arătat încântat să devină boxer. „Mi-a plăcut foarte mult, motiv pentru care am decis să practic acest sport“, spune adolescentul. În acest moment, Petru se pregăteşte pentru a participa la Cupa României de Juniori ce va avea loc, luna aceasta, pe 20 februarie. Tânărul boxer este foarte ambiţios şi îşi doreşte să se pregătească pentru a obţine performanţe. Visează la o carieră de succes în acest sport. Ţelurile său este să acceadă la lotul naţional şi să participe la cât mai multe turnee de pregătire în ţară şi străinătate.

Antrenament dur

Pentru a-şi vedea visele împlinite, tânărul se pregăteşte câte două ore pe zi. Chiar dacă antrenamentul nu este uşor, nu se plânge şi execută întocmai indicaţiile antrenorului. Antrenamentul începe cu încălzirea. Pentru aceasta, se face gimnastică intensă. Partea finală a fiecărui antrenament cuprinde o serie de abdomene. „Chiar dacă nu este uşor să fac aceste antrenamente zilnic, cred că pentru a reuşi să îmi duc la îndeplinire planurile, trebuie să muncesc foarte mult“, spune tânărul.

Departe de cei dragi

Familia lui Petru locuieşte în comuna Unirea, iar acesta s-a mutat, pentru a-şi putea urma pasiunea, la Hotelul Sport din cadrul Clubului Sportiv Municipal Călăraşi. „Am văzut că îşi doreşte să muncească, are ambiţie şi potenţial. Pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 5 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 7 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 8 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°