Proiectul comasării instituţiilor de învăţământ superior din centrul universitar într-o singură entitate este susţinut doar de unul din cei cinci şefi. Prezent la Consiliul Naţional al Rectorilor care a avut loc la Iaşi săptămâna trecută, ministrul educaţiei a declarat că are un proiect de suplimentare a bugetului instituţiilor de învăţământ superior.
„Am cerut să se propună finanţare suplimentară semnificativă acestor universităţi. Avem o foarte bună lege a consorţiilor şi cred că universităţile româneşti pot face acest pas spre concentrarea resurselor. Trebuie să vedem în ce măsură există universităţi care vor să facă acest lucru. Cred că rectorii trebuie să judece responsabil, în interesul instituţiilor pe care le conduc“, declara la Iaşi Petru Daniel Funeriu, ministrul educaţiei. „Foarte buna“ lege a consorţiilor este desfiinţată de rectorii ieşeni care, cel puţin pentru moment, nu văd oportunitatea comasării învăţământului superior.
„Există, într-adevăr, o astfel de lege, un document de patru pagini. În baza acesteia nu s-a format niciun consorţiu în România. Unii spun că după comasare vom ajunge şi noi în Top 500 al universităţilor din lume. Nu va fi aşa. Totul se va împărţi la mai mulţi“, este de părere prof. dr. Gerard Jităreanu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. Acesta este susţinut şi de conducerea Universităţii Tehnice.
„Nu văd să se poată întâmpla o comasare atît de repede. Pentru studenţii noştri oricum n-ar fi benefic. Ce au ei în comun cu artele, de exemplu? Cei care se unesc trebuie să aibă acelaşi tip de credite“, a precizat prof. dr. Ion Giurmă, rectorul de la UTI.
Avantaj: flexibilitate pentru studenţi
Singurul care susţine iniţiativa unificării universităţilor este rectorul Universităţii „Al. I. Cuza“.
„Pentru studenţi nu se va schimba fundamental