Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost poliţist deschide primul azil privat din Tulcea

Publicat in Adevarul, marți 8 februarie 2011 ·

Casa Dobrogeană va avea un centru de îngrijire pentru 40 de persoane, contribuţia asistaţilor fiind de până la 1.000 de lei lunar pentru cazare, masă şi asistenţă medicală. Acesta va deschide oficial luna viitoare pe strada Livezilor

Fost poliţist la Circulaţie, Gabriel Dobrogeanu (37 de ani), patronul Pensiunii Dobrogene dinspre zona Câşliţa s-a gândit să deschidă şi un centru de îngrijire pentru bătrâni, cu o sponsorizare serioasă din partea a doi asociaţi ce ţin să-şi păstreze anonimatul.

„Nu sunt singurul răspunzător pentru această iniţiativă, mai este vorba de doi asociaţi din cadrul Fundaţiei Dobrogene pe care nu-i intereseaze publicitatea ci doar să asigure sponsorizarea pe un astfel de proiect de asistenţă socială. Eu am venit cu ideea că ar fi bine ca centrul să fie deschis pentru bătrâni şi am pus la dispoziţie spaţiul necesar şi aşa a apărut Casa Dobrogeană“, spune Gabriel.

Cheltuielile pentru o singură persoană ce se va interna în acest centru se ridică, potrivit proprietarilor, la aproximativ 3.000 de lei, din care asistatul va achita 1.000 de lei, restul fiind suportat de fundaţie. „Prin acest demers, membrii fundaţiei îşi doresc să realizeze o activitate umanitară conformă cu crezul lor creştin ortodox. Aceşti bătrâni ne cresc ca pe nişte comori în primii 20 de ani de viaţă şi dacă nu mai este nimeni care să aibă grijă de ei, este o nedreptate totală“, spune Gabriel Dobrogeanu.

Primii doi asistaţi

Gabriel a renunţat la serviciul din Poliţie în urmă cu un an, nemulţumit de nerespectarea condiţiilor de protecţie a poliţiştilor dar şi de politica salarială, respectiv neacordarea sporurilor pentru munca în zilele libere şi sărbătorile legale. A preluat afacerea soţiei la pensiune şi, în prezent, a pus bazele căminului de bătrâni. La ora actuală, la Casa Dobrogeană sunt deja două persoane internate dar pe lista de aşteptare mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum 53 minute
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 58 minute
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 18 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum 8 minute
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°