6. Acnee spontană
Stresul este "responsabil" în multe cazuri de apariţia acneei. Motivul: stresul poate produce modificări de ordin hormonal, iar hormonii sunt cei care stimulează activitatea glandelor sebacee. Există riscul ca persoanele care au episoade acneice să nu realizeze că stresul e cauza şi să opteze pentru un tratament impropriu al acestei afecţiuni a pielii, avertizează specialiştii dermatologi. De aceea, frecvent, acneea e "tratată" greşit, tocmai pentru că nu s-a stabilit adevărata cauză. Prin urmare, încercaţi să utilizaţi soluţii cu acid salicilic pentru ten plus o cremă indicată pentru îndepărtarea punctele negre, şi pentru hidratare. Dacă pielea nu răspunde la acest tratament, mergeţi la un dermatolog.
7. Pofta de dulce
Nu învinovăţiţi hormonii pentru pofta de dulciuri care vă chinuieşte uneori. Cel mai probabil, de vină pentru această nevoie de dulce este stresul. Acest lucru a fost demonstrat de mai mule studii efectuate de cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania. Astfel, oamenii de ştiinţă au observat că pofta de dulciuri creşte foarte puţin sau chiar nesemnificativ în perioadele premergătoare sau chiar în cele ce urmează ciclului menstrual, perioade cu mari fluctuaţii de hormoni. "Aşadar, nu acuzaţi hormonii, ci fiţi cu băgare de seamă ca nu cumva nivelul stresului să fie prea mare", spun cercetătorii.
8. Mâncărimi ale pielii
Un studiu efectuat recent în Japonia, pe mai mult de 2.000 de persoane, a relevat că persoanele stresate sunt de două ori mai susceptibile de a suferi de psoriazis faţă de cele "liniştite psihic". "Stresul irită fibrele nervoase care pot cauza senzaţia de mâncărime", arată cercetarea. De asemenea, anxietatea poate duce la agravarea simptomelor altor afecţiuni ale pielii. Astfel, dacă o persoană suferă deja de eczeme, dermatite sau psoriazis, stresul le poate acutiz