Într-un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), campionul mondial la box îl devansează pe mult mai mediatizatul „Briliant“ în top-ul preferinţelor. După ultimele scandaluri care l-au împlicat pe Mutu, românii preferă ca imaginea lor să nu mai fie asociată în străinătate cu cea a fotbalistului Fiorentinei.
Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi şi Ilie Năstase rămân în continuare de neclintit în topul celor mai iubiţi sportivi autohtoni din istorie. Cei mai mulţi români, 24%, sunt de părere că prima gimnastă notată cu 10 reprezintă cel mai bine imaginea ţării, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).
Deşi a rămas pe podium, „Nasty" este surclasat acum de „regele" Hagi, relaţia primului cu fostul iepuraş Playboy, Brigitte Sfăt, părând a nu fi pe gustul celor cu o gândire mai conservatoare. De altfel, Ilie Năstase şi Nadia Comăneci au fost prezenţi luni seara la Abu-Dhabi la decernarea premiilor Laureaus, o dovadă a respectului de care se bucură pe plan mondial.
Pe locul patru în clasament figurează Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, cu cinci procente. Victoriile sale răsunătoare peste Ocean şi modul în care au fost reflectate acestea de presa mondială i-au determinat pe români să‑l claseze chiar în faţa lui Cristi Chivu (4%) şi Adrian Mutu (3%), superstarurile naţionalei de fotbal.
Aflaţi la un moment în plină ascensiune, cei doi fotbalişti păreau capabili să stopeze dominaţia trioului Nadia-Hagi-Năstase. Totuşi, gesturile lor necugetate şi scandalurile în care au fost implicaţi în ultima perioadă le-au afectat serios imaginea. Dacă prezenţa în top a unor „monştri sacri" precum Mircea Lucescu, Ivan Patzaichin a fost o constantă de-a lungul anilor, naţionala feminină de handbal şi Cristina Neagu în particular sunt cele mai mari noutăţi