Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autoritățile orădene au "amendat" vântul pentru poluarea cu funingine din weekend

Publicat in Adevarul, marți 8 februarie 2011 ·

Pentru funinginea aşternută peste Oradea, singura explicaţie dată de autorităţi este că vântul a adiat slab şi n-a împrăştiat fumul.Oradea a fost acoperită în weekend de un strat de funingine. Atât şefii Electrocentrale Oradea, cât şi autorităţile de mediu au demarat o anchetă la finalul căreia au „amendat” vântul.

„Funcţionăm în parametri aprobaţi, însă vântul a fost slab şi nu s-a putut împrăştia fumul”, a spus şeful CET, Dragoş Gligor. Garda de Mediu confirmă ipoteza vântului.

„Cazanele funcţionează conform autorizaţiei. A fost frig, vântul a fost slab şi funinginea s-a aşternut în straturi. Nu este o situaţie de panică”, a declarat şeful Gărzii de Mediu, Călin Mocanu. Acelaşi răspuns îl dă şi Agenţia de Protecţia Mediului. „A crescut poluarea, dar nu s-au depăşit valorile legale admise. Funinginea s-a aşternut din pricina presiunii atmosferice”, a spus şi Loredana Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al instituţiei. „Explicaţiile sunt absurde. E ca şi cum aş construi o fabrică care poluează şi aş spune că de vină e vântul din vest”, a afirmat ecologistul Mihai Togor. „Controalele Gărzii trebuia făcute sâmbătă, nu luni”, a declarat Togor. „CET-ul funcţionează cu cazane vechi, din anul 1960. Cred că filtrele trebuie schimbate, nu trebuie să fii expert ca să-ţi dai seama de asta”, a mai spus ecologistul.

Funingine periculoasă

„Dacă nu se iau măsuri, singurii care vor avea de câştigat din acest lucru vor fi doctorii şi farmaciştii care vor trata bolile orădenilor”, a mai spus Togor.

De vechimea cazanelor sunt conştienţii şi inspectorii de mediu. „CET are termen până în 2013 să se modernizeze. Până atunci nu avem ce face. Filtrele sunt din 1966, normal că sunt depăşite, dar momentan sunt conform autorizaţiei. Tot ce am putut face a fost să-i amendăm cu 20.000 de lei pentru că au depăşit de patru ori nivelul de emisii poluante pe anul 201

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 23 minute
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Franța s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024,

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecţionata Franţei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Belgiei cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Dusseldorf Arena, conform Agerpres.ro

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 3 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 2 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Neptun Deep este în grafic, spune ministrului Energiei. Când am putea avea primele foraje

Ziare.com acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, luni, 1 iulie, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat, că proiectul Neptun Deep este în grafic, și dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie am putea avea primele foraje până la fina

Garry Kasparov crede că ameninţarea nucleară este o cacealma a propagandei ruse, pentru că în realitate, Putin n-ar vrea să supere China. Cum vede sfârşitul războiului din Ucraina

News.ro acum 3 ore
Renumitul şahist Garry Kasparov, devenit una dintre cele mai critice voci ale regimului de la Kremlin, a explicat luni, la Bucureşti, de ce crede că ameninţarea Moscovei cu folosirea armei nucleare este doar o cacealma a propagandei ruse în capcana

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Edi iordănescu, realist înainte de optimile EURO 2024: „Olanda e favorită, dar avem și noi atuuri” » Ce le-a cerut jucătorilor în mod expres

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Edi Iordănescu (46 de ani) a prefațat azi duelul România – Olanda, din optimile EURO 2024 ♦ La Munchen, selecționerul „tricolorilor” a vorbit despre ce ar însemna pentru fotbalul românesc calificarea în sferturi și despre cum poate România să dea pe

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Vremea

București
acum

29°
lun.

21°/38°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/28°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

20°/31°
mar.

17°/23°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

25°
lun.

21°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°