Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din salariul lor de bugetari Gardist cu teren la Valu, acţiuni la SIF şi economiile intacte (documente)

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 9 februarie 2011 ·

Din ciclul „din salariul lor de bugetari..", comisarul Mihail Păcuraru din cadrul Gărzii Financiare Constanţa a reuşit să-şi ia un teren intravilan de 500 de metri pătraţi în Valu lui Traian fără să se atingă de cei 15.000 de dolari puşi deoparte.

În acelaşi timp, gardistul a devenit acţionar al SIF Transilvania şi al Rompetrol Rafinare tot fără a da atacul la economii. Informaţiile reies din declaraţiile de avere completate de Păcuraru pentru anii 2008 şi 2009 şi afişate pe site-ul Gărzii Financiare Constanţa. Astfel, în 2008, Mihail Păcuraru figura ca simplu membru al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici. De asemenea, acesta deţinea un apartament de 80 mp cumpărat în anul 2000, împreună cu soţia. Fără colecţie de bijuterii sau de maşini, comisarul Gărzii Financiare Constanţa a precizat că avea două depozite bancare, ambele de câte 7.500 de dolari, deschise în 2004 şi, respectiv, 2008. În ceea ce priveşte venitul anual realizat, Păcuraru a precizat că acesta se ridica la 43.579 de lei, în timp ce al soţiei, angajată a Fundaţiei România de Mâine, se ridica la 32.415 lei. Un an mai târziu, lucrurile par să se schimbe în bine pentru gardist, el devenind acţionar al SIF Transilvania şi al Rompetrol Rafinare, valoarea acţiunilor deţinute fiind de 100 de lei în cazul SIF Transilvania şi, respectiv, de 300 de lei, în cazul Rompetrol. În plus, comisarul Gărzii Financiare Constanţa şi-a cumpărat în 2008 un teren intravilan de 560 de metri pătraţi în Valu lui Traian, fără însă să se atingă de economiile de 15.000 de lei pentru tranzacţia cu pricina. În acest context, este de apreciat că, cel mai probabil, comisarul a reuşit să-şi agonisească averea şi să-şi cumpere terenuri şi acţiuni strict din salariul său de bugetar. În schimb, venitul anual realizat de Mihail Păcuraru aproape că s-a dublat, ajungând la 74.439 de lei, iar al soţiei a crescut până la 44.

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum 40 minute
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

Coreea de Sud - Aeroportul Incheon, închis pentru scurt timp din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Decolările şi aterizările pe aeroportul internaţional Incheon din Coreea de Sud au fost întrerupte, miercuri, timp de aproximativ trei ore înainte de răsărit, din cauza baloanelor lansate de Coreea de Nord pline cu deşeuri, a declarat un purtător de

Tensiuni în Asia. Coreea de Nord a lansat încă o rachetă balistică spre Marea de Est

Adevarul acum 37 minute
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată spre Marea de Est, au anunțat reprezentanți ai armatei sud-coreene, citați de Agerpres.

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 20 minute
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 8 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 11 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 12 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°