Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De 32 de ani, Ioan Mariş îşi îndeplineşte conştincios îndatoririle preoţeşti

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 9 februarie 2011 ·

Ioan Mariş s-a născut în 10 septembrie 1950 în satul Comori din comuna Gurghiu, aici a absolvit primele clase primare, iar calasele gimnaziale le-a continuat la Sânmihaiu de Pădure. De mic copil fiind atras de lucrurile sfinte şi de biserică în anul 1965 s-a decis să se înscrie la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca, unde a studiat timp de cinci ani de zile. În 1970 după absolvirea seminarului s-a înscris la Facultatea de Teologie din Sibiu unde a studiat doi ani, după care a fost hirotonit şi a continuat ceilalţi doi ani de facultate la Bucureşti la Institutul Teologic din Bucureşti. Mariş Ioan a fost hirotonit preot în 11 decembrie 1972 la biserica ortodoxă din satul Orşova, de către Preasfinţitul Visarion Răşinăreanul Episcop Vicar la Mitropolia Sibiului. În primăvara anului 1972, Ioan a cunoscut-o pe profesoara de istorie-geografie în Gurghiu, Maria, cea care avea să îi devină soţie în acelaşi an. Preotul a slujit pentru credincioşii din satul Orşova din comuna Gurghiu timp de şase ani şi trei luni, până în 25 martie 1979 când a fost tranferat prin concurs în comuna Ibăneşti în satul Ibăneşti Pădure. Preotul Mariş l-a înlocuit pe părintele Constantin Cotuţiu mutat la cele veşnice după ce a păstorit comunitatea din Ibăneşti timp de 53 de ani. “Când am sosit eu ca preot în Ibăneşti Pădure parohia era compusă şi din credincioşii din Dulcea şi Isticeu ceea ce însemna 720 de familii, adică vreo 2.400 de suflete, iar azi au mai rămas în parohia mea doar 400 de familii ce înseamnă circa 900 de suflete,, declară preotul. Conform statisticilor sale, scad de la an la an cununiile şi botezurile şi cresc numărul înmormântărilor. Pe vremuri, preotul boteza anual circa 55 de nou născuţi, cununa 30 de cupluri şi înmomânta circa 50 de persoane.“ Făcănd o comparaţie cu ce se întâmplă azi pot să vă spun că anul trecut am săvârşit canonic 10 botezuri, 6 cununii şi 19 înm

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 4 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 2 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 7 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 5 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 13 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 7 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

News.ro acum o ora
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°