Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilanţul zborurilor care salvează vieţi

Publicat in Adevarul, miercuri 9 februarie 2011 ·

Medicii de la SMURD Bucureşti au avut, anul trecut, aproape 300 de misiuni aeriene. La fiecare două zile, piloţii şi echipajele medicale au intervenit, în 2010, la câte o acţiune în care au plecat cu elicopterul pentru salvarea victimelor din accidente de tot felul.

În anul 2010, echipajele medicale au avut în total 287 de zboruri dintre care 23 au fost speciale. Un exemplu al bilanţului prezentat astăzi de SMURD este accidentul rutier din septembrie 2010, când un autobuz s-a răsturnat pe un dig din judeţul Tulcea, iar patru oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 70 au ajuns la spital.

Patru dintre răniţi au fost aduşi la spitalele din Capitală, sub supravegherea medicilor de la SMURD. În doar 30 de minute de la aflarea situaţiei grave din Tulcea, două elicoptere cu echipe medicale de la Floreasca au plecat în misiune.

„La fel de importante sunt şi zborurile pentru salvarea nou-născuţilor în stare critică sau a pacienţilor care au suferit un infarct miocardic acut pentru care transportul pe distanţe lungi reprezintă un risc major“, a declarat astăzi, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.

Elicoptere noi vor fi achiziţionate până în 2015

Unitatea aeriană de la Bucureşti are în responsabilitate mai multe zone de intervenţie printre care se află Ilfov, Constanţa, Buzău, Giurgiu, Dâmboviţa,Argeş.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa a vorbit despre parteneriatul încheiat tot în 2010 între Fundaţia Rompetrol, SMURD şi Inspectoratul General de Aviaţie, dar şi Ministerul Apărării Naţionale, colaborare care a ajutat la scurtarea timpului de alimentare cu combustibil, deplasare şi intervenţie pentru salvarea de vieţi omeneşti.

În prezent, SMURD dispune de trei elicoptere dotate cu aparatură medicală de urgenţă, iar până în 2015, planurile sunt de achiziţionare a altor cinci aparate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 34 minute
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 2 ore
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum 43 minute
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 12 minute
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Trenurile vor circula și mai încet! CFR anunță reducerea vitezei din cauza caniculei

Ziare.com acum 9 minute
Traficul feroviar va suferi modificări din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează la nivelul liniei de cale ferată. Reprezentanții CFR vorbesc despre 50 de grade Celsius la nivelul șinelor. "Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum o ora
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka în turul doi preliminar al Ligii Europa, dacă va trece de Paksi FC

News.ro acum o ora
Formaţia Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka (Croaţia) în turul doi preliminar al Ligii Europa, în cazul în care va trece în primul tur preliminar de echipa din Ungaria Paksi FC, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc miercuri,

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum 54 minute
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Trei elevi din România, premiaţi la International Science and Engineering Fair, cea mai importantă şi prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume, pentru competitorii sub 21 de ani - FOTO

News.ro acum 53 minute
Trei elevi de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşt au fost premiaţi la International Science and Engineering Fair, cea mai importantă şi prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume, pentru competitorii sub 21 de ani, proiiect

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°