Din păcate, în piaţa noastră TV isterizată, ratingul este folosit ca un pietroi, bun să-i spargi capul duşmanului.
Să fi fost în prima zi a acestui an? Sau în a doua zi? Oricum, nu mă trezisem bine din mahmureala Revelionului că, pe la orele prânzului, am auzit la Realitatea TV ştirea potrivit căreia programul său difuzat în noaptea trecerii dintre ani se clasase pe locul trei în topul audienţei TV. Ştirea a fost repetată toată după-amiaza, ca să ne intre bine în cap: Realitatea pe locul trei! Nu s-a spus cine a fost pe primul loc sau pe al doilea, dar ce mai conta atunci, în plină campanie de recuperare cu o ciorbă de potroace? Când am revenit în redacţie şi am analizat audienţele Revelionului 2011, am constatat că Realitatea TV nu ocupase locul trei, ci era mai jos, mult mai jos... Probabil că nu înţelesesem corect ştirea de la Realitatea, fiind turmentat -, treacă de la mine! - m-am resemnat.
Cred că nu există zi de la Dumnezeu fără ca televiziunile noastre să nu emită comunicate de presă în care să se laude cu audienţele-record pe care le înregistrează programele lor. Ziarele „pun botul" (iertaţi-mi expresia, dar alta n-am găsit!) şi trântesc nişte ştiruţe care anunţă că nu ştiu care emisiune de divertisment sau meci de fotbal a făcut o audienţă record, iar „minutul de aur" (niciun comunicat nu ocoleşte această prostie - minutul de aur!) a adunat în faţa micilor ecrane un milion şi jumătate de telespectatori, două milioane, două şi jumătate, oricum, o grămadă de români! Uneori, în timpul unui program de ştiri, după un accident auto cu cel puţin trei morţi sau un incendiu izbucnit la o magazie cu potcoave de cai morţi, ne loveşte „ştirea" că în seara precedentă televiziunea a fost lider autoritar de audienţă în prime time. Ni se mai pocneşte pe ecran şi un grafic reprezentând ratingurile, greu de urmărit, greu de înţeles. Sunt nişte grafice care îmi am
