A început modernizarea şi echiparea ambulatorului din cadrul Spitalului Judeţean. Lucrările vizează reabilitarea clădirii, dar şi echiparea cabinetelor cu aparatură ultramodernă.
Clădirea a fost construită în anul 1975 şi are o aparatură veche de peste 20 de ani. Ambulatoriul din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi funcţionează de 36 de ani, timp în care nu s-au făcut modernizări deloc. La policlinică sunt 22 de cabinete medicale în care au fost trataţi peste 300.000 de călărăşeni.
Nicoleta Popa (39 de ani), pensionară pe caz medical, spune că renovarea policlinicii este un lucru foarte bun, mai ales că va fi dotată cu aparatură modernă. „ Sunt bolnavă şi merg foarte des la control la policlinică. Chiar era nevoie de această modernizare şi mai ales de aparatură nouă, ca să nu fim nevoiţi să mergem în alte oraşe pentru investigaţii“, a spus Nicoleta Petre.
Lui Marian Popa (42 de ani) nu i se pare mult că se vor investi 3 milioane de euro pentru mmbulatoriu. „Mi se pare extraordinar că s-au început lucrările şi sper să o facă aşa cum trebuie să arate o pliclinică“, a spus Marian Popa.
Renovare
Pentru renovarea ambulatoriului vor fi cheltuiţi 2 milioane de euro, aducându-se mobilier nou pentru echiparea cabinetelor şi îmbunătăţirea condiţiilor oferite pacienţilor, dar şi pentru angajaţii policlinicii. „Este un lucru extraordinar ce se întâmplă cu policlinica şi chiar era necesară această modernizare. Mă bucur că pacienţii vor beneficia de cele mai bune condiţii şi de aparatură nouă şi performantă“, ne-a declarat Victor Verinceanu, managerul Spitalului Judeţean Călăraşi
Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi