Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul şef Vodafone România efectuează vizite inopinate în magazinele operatorului

Publicat in Jurnalul, joi 10 februarie 2011 ·

Dezvoltarea reţelei, îmbunătăţirea serviciilor “call-center”, precum şi investiţiile în retail şi reţeaua de magazine sunt câteva din obiectivele noului şef Vodafone România, Inaki Berroeta.

Potrivit lui Berroeta, operatorul va investi 500 milioane de euro în următorii cinci ani, cea mai mare parte a sumei urmând să fie alocată pentru dezvoltarea reţelei operatorului.

"Potrivit analiştilor, traficul de date mobile va creşte semnificativ în următorii ani, iar reţeaua Vodafone România trebuie să fie pregătită în acest sens. Creşterea traficului va fi susţinută de avansul vânzărilor de telefoane inteligente, care vor deveni din ce în ce mai accesibile pe măsură ce preţurile vor continua să scadă", a spus astăzi Berroeta, în cadrul unei întâlniri cu presa.

El a adăugat că piaţa locală a telecomunicaţiilor are potenţial de creştere şi a precizat că investiţiile vor continua şi în direcţia retailului.

"Ne vom concentra pe date mobile şi telefoane inteligente şi vom investi şi în această direcţie. Cunosc faptul că piaţa locală este sensibilă la preţ, dar nu vom practica tarife sub costuri", a afirmat şeful operatorului.

În opinia sa, preţul telefoanelor inteligente este destul de ridicat, intenţionându-se introducerea de modele mai ieftine.

Noul CEO Vodafone România obişnuieşte să efectueze vizite inopinate în reţeua de magazine a operatorului, mai ales în week-end, dar şi în cele ale concurenţei.

El a adăugat că prin toate investiţiile anunţate investiţii, Vodafone România urmăreşte să ofere clienţilor mai multă valoarea decât ceilalţi competitori.

Inaki Berroeta este noul CEO Vodafone România începând cu data de 1 decembrie 2010.

Dezvoltarea reţelei, îmbunătăţirea serviciilor “call-center”, precum şi investiţiile în retail şi reţeaua de magazine sunt câteva din obiectivele noului şef Vodafone România, Inaki Berroeta.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 33 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 42 minute
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°