Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inculpaţii din dosarul UCM Reşiţa, trimişi în judecată

Publicat in Bursa, vineri 11 februarie 2011 ·

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Said Baaklini, Preda Coriolan Adrian, Chebuţiu Adrian, Bogatu Eugen, măsură valabilă până la data de 20 februarie 2011, în dosarul UCM Reşiţa, potrivit unui comunicat DNA remis redacţiei.

La data de 31 august 2010, ca rezultat al unei înţelegeri anterioare, UCM Reşiţa a emis o factură din care rezulta că ar fi vândut către Libarom Agri un număr de patru motoare contra sumei totale de 250 milioane euro plus TVA, se arată în comunicat. Factura a fost emisă pe baza unui contract conţinând obligaţii fictive pentru cei doi contractanţi. Motoarele respective erau într-o avansată stare de degradare, nu erau funcţionale, erau alcătuite din piese uzate, demontate de la alte instalaţii. În aceste condiţii, prin constatare tehnico-ştiinţifică administrată în cauză a rezultat că valoarea reală a mărfii respective era de aproximativ 214.000 euro, adică de circa 50 de ori mai mică decât cea consemnată în factură.

În baza acestei facturi supraevaluate, în cursul lunii septembrie 2010, Libarom Agri, reprezentată de Said Baaklini, a cerut restituirea de la bugetul de stat a taxei pe valoare adăugată (TVA) aferentă acestei tranzacţii, adică suma de 253.749.507 lei, echivalentă a 60 de milioane de euro.

Pentru ca restituirea de TVA aferentă tranzacţiei fictive să nu fie verificată şi descoperită de către autorităţile de stat în domeniu, Said Baaklini a făcut demersuri pentru a exporta cele patru motoare către o societate comercială din Republica Guineea încercând să îndepărteze aceste mărfuri de pe teritoriul Româ-niei. Având în vedere caracterul urgent al acestei măsuri, Said Baaklini a beneficiat de ajutorul inculpatului Bogatu Eugen care, în cursul lunii noiembrie 2010, în calitatea sa de director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul CNAPM, i-a furnizat informaţii şi i-a acordat co

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum o ora
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum 21 minute
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

News.ro acum 40 minute
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Coreea de Nord suspendă trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

Ziare.com acum 42 minute
Coreea de Nord s-a angajat duminică să "suspende" lansarea de baloane umplute cu gunoaie către Coreea de Sud, relatează AFP. "Vom opri temporar dispersarea de deşeuri de hârtie peste graniţă", a precizat agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA,

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 5 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 5 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Fostul președinte SUA, Donald Trump, și-a făcut cont de TikTok, după ce încercase să-l interzică în timpul mandatului său

Ziua Constanta acum o ora
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, şi-a lansat contul de TikTok, platforma de socializare dedicată clipurilor video ce este deţinută de compania chineză ByteDance şi pe care a încercat să o interzică pe când era preşedinte. Pu

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 3 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios! Primele imagini de la nunta lor

Cancan acum o ora
Fericirea este mare pentru Vlad Gherman și Oana Moșneagu! Astăzi, 2 iunie 2024, cei doi și-au pus pirostriile în fața lui Dumnezeu. Au pășit încrezători în biserică și au spus „Da!” în fața preotului care a oficiat slujba cununiei. Pe rețelele de so

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°