Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă şansă la viaţă pentru bebeluşii de la spitalul Marie Curie

Publicat in Adevarul, joi 10 februarie 2011 ·

În premieră pentru o unitate medicală din România, Secţia de Terapie Intensivă pentru Nou-Născuţi de la Spialul Marie Curie din Bucureşti a fost dotată cu un aparat medical pentru tratarea copiilor care suferă de encefalopatie hipoxic-ischemică (insuficienţă respiratorie la naştere, asfixie, stop cardiorespirator, hipotermie).

Echipamentul în valoare de 30.000 de euro mai poate ajuta şi la refacerea afecţiunilor cerebrale şi creşte şansele de supravieţuire în cazurile grave.

“La aproximativ 10.000 de naşteri care se înregistrează anual în Bucureşti, între 10 şi 50 de nou-născuţi vin pe lume cu o astfel de afecţiune, iar în lipsa unui astfel de aparat medical, şansa lor la viaţă era egală cu zero”, a declarat şeful STI al Spitalului Marie Curie, medicul Cătălin Cîrstoveanu.

Medicul Cîrstoveanu a mai precizat că primul pacient, o fetiţă care are trei zile de viaţă şi care s-a năcut cu o afecţiune pulmonară gravă a fost conectată la aparatul nou.

Șeful Secției de Terapie Intensivă a Spitalului Marie Curie, medicul Cătălin Cîrstoveanu, foto: Lucian Muntean

Alături de celelalte aparate medicale performante, noua achiziţie îi ajută pe specialişti la salvarea micuţilor pacienţi. “Nou-născutul a ajuns după 12 ore la noi şi important ar fi fost conectarea sa la acest aparat în primele şase ore de la naştere.

Este în a treia zi de viaţă, timp în care s-a indus o stare de hipotermie, iar capul a fost răcit la 34 de grade, iar efectele se vor vedea imediat si pe termen lung. După trei zile, adică de mâine, vom începe încălzirea treptată şi atunci se vor vedea efectele acestui tratament”, a explicat medicul.

Singura problemă ar fi faptul că secţia beneficiază de un sigur astfel de aparat, iar în cazul în care ar sosi simultan mai mulţi copiii care au nevoie de el, medicii se vor afla într-o situaţie extreme de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 5 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 2 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 5 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 8 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 9 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 8 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 10 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 7 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

24°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°