Mesajul a fost trimis. Multumesc!

75% dintre apelurile la 112 de anul acesta au fost false

Publicat in Capital, joi 10 februarie 2011 ·

Judeţul Covasna ocupă locul întâi la nivel naţional în topul apelurilor false la 112, cu un procent de 88,84%, după cum relevă o statistică realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Potrivit acesteia, de la începutul acestui an, 28.243 de covăsneni au sunat la numărul de urgenţă 112, însă doar 3.152, adică 11,16%, au avut un motiv întemeiat, restul fiind alarme false.

Cele mai multe apeluri au fost înregistrate de Serviciul de Ambulanţă Covasna, 1.579, adică peste 68%, în timp ce Poliţia a fost solicitată să intervină de 653 de ori, Pompierii de 59 de ori, iar Jandarmii de 15 ori.

Şeful Serviciului de Ambulanţă Covasna, dr. Tiberiu Poştoacă, a declarat, joi, că majoritatea apelurilor care s-au dovedit false solicitau intervenţia Salvării pentru o naştere iminentă, dar au fost şi situaţii în care echipajele de intervenţie au fost solicitate pentru lucruri minore, cum ar fi spre exemplu o tăietură la deget.

'Orice caz îl tratăm cu seriozitate, dar urgenţelor legate de naşteri le acordăm maximă prioritate pentru că e vorba de două vieţi', a declarat Tiberiu Poştoacă.

El a adăugat că există şi 'clienţi fideli' ai Serviciului de ambulanţă, care sună de câteva ori pe zi. 'Avem o familie din Zălan care ne sună de două - trei ori pe zi şi ne spun că se simt rău. Sunt, într-adevăr, bolnavi, dar nu vor să îi ducem la spital. Cred că le place să le luăm tensiunea, să îi consultăm şi să vadă vecinii că a venit Salvarea', a mai spus Tiberiu Poştoacă.

Anul acesta, la nivel naţional, s-au înregistrat aproape 1,7 milioane de apeluri la 112, din care peste 1,2 milioane, deci aproape 75%, au fost false.

Printre judeţele cu cele mai multe apeluri false se mai numără Harghita (86,64%), Călăraşi (85%) şi Tulcea (84,19%), iar la polul opus se situează municipiul Bucureşti (54%) şi judeţul C

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum 40 minute
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum 44 minute
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care femeile gravide, lăuzele şi părintele singur din familia monoparentală nu pot fi obligaţi să presteze muncă de noapte

News.ro acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea art. 128 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Actul normativ prevede că femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează, precum şi părintele singur din familia mo

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 2 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Atenţie şoferi! Restricţii pe autostrăzile A2, A4 şi A1 din cauza unor lucrări

Mediafax acum 32 minute
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri, până la ora 18.00, se fac lucrări de înlocuire a portalului VMS pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul către Capitală, la kilometrul 196, pe raza locali

Arad: Două femei, suspectate că au exercitat profesia de medic stomatolog fără a fi autorizate şi au decontat servicii medicale de aproximativ 110.000 de lei/ Percheziţii, la domiciliul şi la cabinetul lor

News.ro acum 52 minute
Două femei din Arad sunt cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, după ce ar fi efectuat servicii stomatologice fără a avea o autorizare în acest sens şi fără a înştiinţa pacienţii. Ele au

Gerald Simonis, candidat independent la Primăria Moșnița Nouă: „Banii comunității trebuie cheltuiți pentru nevoile oamenilor” (P)

Press Alert acum o ora
În 2020, după alegerile locale, în Moșnița Nouă spiritul civic a crescut simțitor, comunitatea s-a trezit și a devenit mult mai activă, locuitorii de aici își cer drepturile legale, cer investiții și seriozitate din partea administrației. Astăzi, m

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°