La 30 de ani de la numirea sa ca ministru de finanţe al României, Petre Gigea-Gorun îşi aminteşte ce experienţe năucitoare au fost negocierile cu Fondul Monetar Internaţional. Este convins că principiile FMI sunt astăzi aceleaşi ca în anii ’80 şi vor fi la fel şi de acum încolo.
Scriitorul Petre Gigea-Gorun, căci aceasta este ipostaza cu care se identifică astăzi, după 41 de cărţi publicate, era în urmă cu trei decenii „consilierul sacrificat de Ceauşescu şi pus ministru de Finanţe, ca să îndrepte situaţia grea a ţării“. Are vie în minte realitatea României anului 1981. „Au început rambursările masive, multe credite erau pe termen scurt. Avioanele erau blocate pe aeroporturi, la fel făceau creditorii cu sumele ce ni se cuveneau din exporturi. Băncile nu mai aveau încredere să acorde credite României“, povesteşte ministrul de Finanţe al României din perioada 1981 – 1986. În această situaţie, în februarie, acum trei decenii, primul lucru pe care a găsit de cuviinţă să îl facă a fost să calmeze piaţa internaţională, dând răspuns la toate telegramele, scrisorile trimise de creditori Băncii Române de Comerţ Exterior. „Era dezastru. La sfârşitul lui 1980 se făceau plăţi în numerar, cu geamantanul, aşa se achiziţiona spre exemplu combustibil pentru avioane. Singura soluţie era reeşalonarea datoriei externe a ţării, de 19 miliarde de dolari, eu fiind primul şi ultimul ministru care am reuşit asta“, îşi continuă povestea.
Sute de negocieri
Jurnalul său, în care a scris zi de zi, şi care l-a ajutat să treacă în amănunt fiecare detaliu al acelei perioade în volumul „Un ministru de Finanţe îşi aminteşte“, vine acum şi vorbeşte despre 320 de tratative cu bancheri de pe toate continentele, negocieri „lungi şi grele“cu directorul general al FMI, Jacques de la Larosiere, şi al Băncii Mondiale, Robert McNamara (fost ministru de război al SUA)
