Mubarak, în vârstă de 82 de ani, care a ridicat stabilitatea regimului său autoritar la rang de dogmă, s-a agăţat de putere în ultimele două săptămâni, în pofida unei mişcări populare care a crescut în amploare, împotriva aspectelor negative ale îndelungatei sale guvernări: şomaj, sărăcie, corupţie, libertăţi încălcate, violenţe ale poliţiei.

Repetatele sale intervenţii pentru a restabili calmul, printre care anunţul că nu va mai candida pentru un nou mandat în septembrie, au fost în zadar: protestatarii au continuat să-i ceară demisia imediată.

În timpul perioadei pe care a petrecut-o la putere au existat multe apeluri - inclusiv din partea Statelor Unite - la o deschidere a sistemului. Mubarak a fluturat mereu spectrul unei destabilizări catastrofale al celui mai populat stat dintre ţările arabe (peste 80 de milioane de locuitori). Acest om, fără prea mare carismă, i-a urmat în funcţie lui Anwar al-Sadat în 1981, asasinat de islamişti, la doi ani după ce fusese primul conducător arab care semnase pacea cu Israelul. Pragmatic, iubitor de călătorii prin ţară, Mubarak, unul din cei mai vechi conducători din lumea arabă, a păstrat Egiptul de partea taberei proamericane şi a menţinut acordurile de pace cu Israelul.

Mubarak, care anterior a fost comandant al aviaţiei, a reuşit în calitate de preşedinte să menţină, până pe 25 ianuarie 2011, stabilitatea Egiptului - şi pe a sa personală - sprijinindu-se pe un aparat poliţienesc redutabil şi un sistem politic dominat de un partid devotat. S-a arătat şi un adversar ferm al islamismului radical de genul Al-Qaida, însă n-a reuşit să evite expansiunea unui islam tradiţionalist, inspirat de mişcarea Fraţilor Musulmani. Mubarak a devenit, de-a lungul anilor, o figură obişnuită a marilor reuniuni internaţioanle, impunând Egiptul ca un reper de moderaţie în lumea arabă.

Născut la 4 mai 19