…”l’enfer c’est les autres” – declara ritos Sartre (ca tot e pomenit in ultima vreme) – si multi s-au grabit si se grabesc in continuare sa-l aprobe: “Infernul sunt celilalti“. “Ailalti”. Niciodata noi. Niciodata eu. Ceilalti. O, la la! Frumos spus! Vorba lui Raymond Chandler (si-l mai aminteste cineva?), “f…ii astia de francezi au o vorba pentru fiecare lucru – si de fiecare data au dreptate“. Ei bine, nu chiar. In realitate, Sartre reformula laudativ ceea ce, cu repros, stiau si ai batrani: “E mai lesne sa vezi paiul din ochiul altuia, decat barna din ochiul tau“.
Traian Basescu s-a aratat dezamagit de PDL. Si-a luat mana de pe ei. Si-a pierdut orice speranta. Si-a ucis, macar declarativ, toate iluziile. Si procedeaza cum se cuvine din cel putin doua puncte de vedere. Primul, strategic: amenintat cu suspendarea inaintea Congresului PDL, presedintele face ce stie el mai bine – forteaza nota (si) mai tare. [Nota: In treacat fie spus, TB foloseste aceasta strategie de atat de mult timp si cu atat de multa consistenta, incat nu poti sa nu te minunezi de cecitatea adversarilor sai, incapabili de anticiparea unor astfel de mutari.] E – dupa cum am tot repetat-o pana m-am plictisit – instinctul omului care stie mersul pe bicicleta: cand te inclini intr-o parte, rasucesti ghidonul si mai tare in aceeasi directie. De-abia daca procedezi invers, musti din tarana. De asta data, rasucirea ghidonului prezinta un dublu avantaj strategic. (1) In perspectiva unei eventuale (si stupide) reincercari de suspendare, presedintele apare inca o data drept victima unui sistem corupt al carui unic outsider mai este. (2) Din perspectiva viitorului congres PDL, aceasta lehamiseala a presedintelui poate si va functiona ca un factor de presiune extrem de important (bully pulpit,cum i-ar zice americanii).
Din al doilea punct de vedere, Traian Basescu a procedat bine pur si sim
