Între şirul lung de decriptări simbologice (consultaţi pe net ultimele cronici la expoziţia "Real Time"* de la MNAC!), exhortaţiile abisale rispite în comentarii de-a lungul vremii şi cele câteva (poate cele mai oneste, în fond! ) egloge venite de sub condeiul unor prieteni, opera lui Horia Bernea s-a însingurat odată cu trecerea timpului.
La zece ani de la dispariţia fizică a pictorului, încă lipseşte o exegeză cu orizont larg şi competent asupra acesteia, aşa încât strădania curatorială a celor care i-au suit pe simeze actuala expoziţie-eseu (crochiuri, desene, picturi graficate, tablouri, tablouri seriale, obiect şi fotografii) îmi pare nu doar o binevenită mustrare la adresa abilităţii şi seriozităţii ochiului critic autohton, ci şi o încercare viabilă, în sine, de sistematizare a acestei opere, precum şi un debut promiţător de demers interpretativ. Nu în ultimul rând, o harnică experienţă de arheologie sui-generis, în sensul descoperirii unor arii necunoscute, unor sedimente preistorice din activitatea artistului, perfect congruente cu ultimele sale căutări.
Mihai Oroveanu, directorul MNAC, o spune limpede: "O expoziţie care încearcă să privească începuturile, dar şi lucrările de sfârşit ale lui Horia Bernea. Poate că această selecţie o să reprezinte o propunere ciudată pentru publicul larg, obişnuit cu alt tip de lucrări". Sigur, obişnuinţa publicului, care, pe deasupra mai e şi larg, cu altfel de lucrări e o mică fandare retorică, menită, de fapt, să ne netezească drumul spre înţelegerea opţiunilor curatoriale: "Lucrările erau depozitate, pentru că ar fi fost foarte dificil să le expună în perioada respectivă, a expus de fapt câteva, după 1990, a expus mai ales în străinătate unde şi-a fâcut un nume din anii '70, iar majoritatea erau depozitate în colecţia familiei, aşa că singurul nostru efort a fost să le adunăm şi să
