Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRIZĂ ÎN JUSTIȚIE Peste o mie de dosare pe cap de judecător, la Tribunalul Bihor

Publicat in Adevarul, vineri 11 februarie 2011 ·

Judecătorii de la Tribunalul Bihor au avut un an greu, reușind să soluționeze mai puțin de jumătate dintre cele peste 24.000 de dosare din 2010. Cu ocazia Adunării Generale a Judecătorilor de la Tribunalul Bihor, care a avut loc astăzi la Oradea, s-a constatat o creștere a volumului de muncă, pe cap de judecător.

Potrivit informațiilor transmise de către judecătorul Cristian Monenci, purtător de cuvânt la Tribunalul Bihor, numărul total de dosare aflate în curs de soluţionare în anul precedent a depășit 24.600 ( peste 8.700 în materie civilă, peste 2.300 în materie penală şi peste 13.600 în materia contenciosului administrativ, fiscal şi cea comercială). „Raportat la numărul efectiv de judecători aflaţi în activitate pe parcursul anului, 23 dintr-o schemă de 34, încărcătura a fost de 1007 dosare pentru fiecare judecător", a spus Cristian Monenci.

Prea puțini judecători

Dacă numărul dosarelor este în creștere, numărul de cauze soluţionate este în scădere faţă de anul precedent, indicele de operativitate scăzând cu peste 19 procente. „Acest lucru este din cauza numărului redus de judecători în cursul anul 2010, raportat la dosarele nou intrate, dintre care o parte au primul termen de judecată stabilit pe parcursul anului 2011, ajungându-se chiar şi în luna martie 2012, dosare care nu aveau cum fi soluţionate în anul 2010", a explicat Monenci.

Soluții

Tribunalul Bihor nu a avut completată niciodată schema de judecători, deoarece fiind instanţă intermediară, cu ocazia organizării examenelor de promovare în funcţii de execuţii la instanţe, judecătorii au promovat la curtea de apel, rămânând posturi vacante până la ocuparea lor prin promovarea de la judecătorii. „Măsurile de remediere ce au fost propuse Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti vizează continuarea demersurilor întreprinse pentr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum o ora
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum 3 ore
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum o ora
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Blocaj în coaliţie pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată / 2 iulie, data limită pentru adoptarea Hotărârii de Guvern - surse

News.ro acum o ora
A fost blocaj în coaliţie, la întâlnirea de miercuri seară, pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, astfel că şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată la o dată ulterioară. Guvernul urma să adopte în şedinţă Hotărârea de guvern cu c

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Producătorul de încălțăminte sport de lux Golden Goose trebuia să vină la bursa din Milano, dar s-a răzgândit

Wall-Street.ro acum 20 minute
Brandul italian de încălțăminte sport de lux Golden Goose și-a anulat listarea la bursa din Milano, citând tumultul politic din Europa, dar și, mai specific, dorința lui Emmanuel Macron de a organiza alegeri anticipate, lucruri care afectează piața

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 2 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum o ora
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 4 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

Oraşul Bruxelles refuză să găzduiască meciul Belgia - Israel, din septembrie, din Liga Naţiunilor, din motive de securitate

News.ro acum o ora
Oficialii oraşului Bruxelles consideră că este "imposibil" să găzduiască meciul de fotbal dintre Belgia şi Israel, programat pe 6 septembrie în Liga Naţiunilor, o întâlnire cu grad ridicat de risc, din cauza tensiunilor legate de războiul din Gaza,

Vremea

București
acum

29°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

29°
joi

21°/29°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

27°
joi

23°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°