Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât are agentul Luţan, presupus a fi prins cu uree

Publicat in Ziua Constanta, vineri 11 februarie 2011 ·

Agentul Dorel Luţan, din cadrul Poliţiei Mamaia, cel despre care surse neoficiale afirmă că ar fi avut legătură cu jeep-ul plin de uree depistat de poliţişti, se "lăuda" în declaraţia de avere din 2009 de pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române cu un apartament de 29 de metri pătraţi în Constanţa.

Imobilul fusese achiziţionat în 2005, în baza unui credit contractat în acest sens. Tot cu ajutorul unui credit, agentul din Poliţia Mamaia şi-a luat şi un Audi, fabricat în anul 2000. La capitolul "datorii", poliţistul a notat că are de returnat 12.000 de dolari către Banca Românească, până în 2030, fiind vorba despre un împrumut contractat în 2005. În plus, acesta mai are de dat şi 70.000 de lei către CEC, în termen de zece ani, banii fiind luaţi cu împrumut în anul 2007. Venitul anual realizat de agentul de poliţie s-a ridicat pentru anul 2009 la suma de 20.000 de lei. La rândul său, soţia poliţistului, Marilena Luţan, a realizat un venit de 7.000 de lei, fiind contabil la SC Parc Mamaia SRL. Este demn de menţionat faptul că, în declaraţia de interese a poliţistului, agentul Poliţiei Mamaia a precizat că este membru al Corpului Naţional al Poliţiştilor, dar şi al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor. Aşa cum arătam anterior, potrivit unor surse neoficiale, agentul Dorel Luţan ar fi unul dintre cei doi bărbaţi prinşi de lucrătorii Poliţiei Port Constanţa în timp ce transportau, cu ajutorul unui jeep, uree despre care se spune că ar fi furată. Deşi am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la cele mai sus precizate de la comandantul Biroului Poliţiei Mamaia, Iulian Dode, dar şi de la Dorel Luţan, acest lucru nu a fost posibil. De asemenea, amintim că, traşi pe dreapta de poliţiştii din Port, persoanele din jeep au spus că testau suspensiile maşinii şi că nu intenţionau să fure nimic. Agentul Dorel Luţan, din cadrul Poliţiei Mamaia,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 6 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 5 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

BACALAUREAT 2024: Prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, are loc luni

Gandul acum 12 ore
Sesiunea iunie-iulie a examenului național de Bacalaureat din 2024 începe luni, 17 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Conform Ministerului Educației, peste 134.000 de candidați sunt așteptați să parti

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 10 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°