Românca Claudia Cazacu, cunoscută mai mult afară decât în țară, va mixa în această noapte pentru băcăuani, în clubul din incinta Casei de Cultură. Petrecerea este dedicată tinerilor îndrăgostiți care vor să petreacă în avans Valentine's Day. Anul trecut a fost prima femeie DJ din lume care s-a calificat în Top 100 DJ Mag.
Plecată din țară în urmă cu 13 ani, Claudia Cazacu, de loc din Târgoviște, și-a făcut o carieră în lumea muzicii de club în Anglia.
„Mi-a plăcut țara din prima clipă în care am ajuns acolo și mi-am spus că nu mă mai întorc acasă. Mi-am echivalat studiile și am terminat universitatea în Londra", povestește Claudia. A început să iasă tot mai des în cluburi și a realizat că poate să facă din distracție o carieră.
A renunțat la munca de birou și s-a pus pe treabă. „Mi-am cumpărat un set de platane și am început să mixez singură acasă. Făceam lucrul ăsta cam opt ore pe zi. Îmi plăcea muzica pentru că eu am studiat în țară pianul și vioara", a mai spus DJ-ița.
Prin muncă multă și talent, Claudia Cazacu a reușit să-și facă propria casă de discuri de muzică trance și a lansat mai multe albume. Anul trecut s-a calificat în Top 100 DJ Mag, cel mai important top al lumii din care face parte, fiind singura femeie DJ care a reușit acest lucru.
Claudia Cazacu a mixat alături de nume mari ca DJ Armin van Buuren sau Tiesto. Prima prestație a avut-o la Amsterdam, de Ziua Reginei, unde a mixat în fața a 13.000 de oameni.
În această seară ea va mixa preț de două ore, între 1.00 și 3.00 dimineața.