Thomas H. Marshall, in cartea sa "Cetatenia si clasa sociala" (Cambridge, 1950), defineste componentele cetateniei prin raportare la anumite drepturi.
Componenta civila cuprinde drepturile referitoare la libertatea individuala, componenta politica poate fi sintetizata prin dreptul la participare in exersarea puterii politice si componenta sociala este totalitatea drepturilor care garanteaza un standard decent de viata, accesul egal la educatie, sanatate, locuinta si un venit minim.
Romanul care isi asuma sa fie cu adevarat roman adauga la toate acestea si apartenenta la Imparatia lui Dumnezeu pe care Sfintii Bisericii au identificat-o a fi cetatenia crestina.
Astfel, privind la existenta noastra de romani, suntem indreptatiti sa interactionam cu cei care conduc cetatea romaneasca, fie politicieni, fie preoti, fie elite culturale, prin a le cere sa ne slujeasca si deopotriva slujindu-i ca niste crestini europeni, iar nu ca niste pagani barbari, dintr-o tara tribala africana. Asa s-ar implini dreptatea.
Totusi, cetatenii romani traiesc de peste 70 de ani - socotind la ratacirea ultimilor 20 de ani si cei cincizeci de dictatura comunista - drama nedreptatii in care au acceptat resemnati rolul de figuranti si victime, ramanand indiferenti atat la spiritul civic, cat si la virtutile crestine.
Ne intrebam: unde s-au pierdut aceste necesare radacini ale dreptatii sociale? In anii comunismului, elitele crestine au fost asasinate in inchisorile comuniste.
Dupa nici doua decenii de la caderea comunismului, tortionarii au fost "pedepsiti" printr-o jenanta ceremonie parlamentara, in care un presedinte de republica, grabit in a pune punct problemei crimelor comunismului, a "condamnat" aceste crime dand citire concluziilor unui discutabil studiu istoric.
S-a comis un rau iremediabil, oferindu-se sc