Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: UPDATE Preoţii au interzis orice pomană pentru criminalul Bogdan Mitu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 februarie 2011 ·

Rudele morţilor din crimele de la Cernavodă sunt cutremurate de faptul că trupul lui Bogdan Mitu a fost găsit la aproape 40 de zile de la asasinatele care au șocat țara.

Oamenii sunt convinși că ucigașul Gabrielei, care și-a luat apoi viața, a fost ținut captiv în Dunăre, deși echipe de scafandri l-au căutat îndelung inclusiv în locul unde indicase că se petrecuse faptele martorul George Vasilniuc (14 ani), fratele „adoptiv“ al tinerei. Profiler-ul Liviu Chesnoiu despre Bogdan Mitu: „A luat-o în mormânt ca faraonii“

Cadavrul lui Bogdan Mitu (29 de ani) a ieșit ieri la suprafață, exact în locul în care şi-a ucis soţia, iar apoi şi-a luat zilele. Rudele morţilor au convingerea că descoperirea nu a fost o întâmplare, iar preoţii îi aprobă. „A fost voia lui Dumnezeu să se întâmple aşa. După 40 de zile, sufletul se înalţă la cer pentru judecata publică“, spune părintele Vasile Tican. Medicii legişti spun că Bogdan Mitu a avut o moarte violentă

Preoţii au interzis orice pomană pentru Bogdan Mitu, „condamnat“ pe această lume pentru că a luat o viaţă, iar pe cealaltă - pentru că s-a sinucis. Ucigaşul va fi înmormântat fără să fie pomenit. „Nu ai voie să iei ce nu poţi da, adică viaţa. E cel mai mare păcat iar viaţa cel mai mare dar de la Dumnezeu“, a explicat părintele Tican. Martorul care a găsit cadavrul lui Bogdan Mitu: „Am ezitat să sun la 112“ Familia dezbinată de crime

Soţii Garoafă şi fiica lor Gabriela Mitu au fost pomeniţi chiar de două ori. Dezbinaţi de crime, rudele defuncţilor au organizat fiecare un parastas pe cont propriu.

„Am fost la mormintele lor, am împărţi haine, am chemat oameni la masă, am servit tot ce îi plăcea unchiului meu. Au fost oameni tare buni“, a povestit Liliana Iancu, nepoata defuncţilor.

Socrii lui Ionuţ Garoafă, singurul copil rămas în viaţă al morţilor, au făcut pachete cu alimente şi haine şi le-au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°