Consiliul Local a avizat în ultima şedinţă raportul SC Locativ SA şi descărcarea de gestiune a societăţii pentru exerciţiul financiar 2010. Societatea nu a finalizat încă procedura pentru achiziţia apartamentelor din Benţa Towers.
În exerciţiul financiar 2010 ca şi în anii anteriori activitatea de administrare a fondului locativ de sptat, ca principal obiect de activitate al SC Locativ SA s-a desfăşurat în bune condiţii, fiind îndeplinite toate obiectivele şi criteriile de performanţă propuse pentru această perioadă, se arată în documentul amintit. Societatea a înregistrat venituri totale de 2.578.884, cheltuieli de 2.457.037 şi un profit net 110.847. “S-au îndeplinit şi chiar s-au depăşit obligaţiile asumate prin bugetul de venituri şi cheltuieli”, susţine directorul Mircea Fărcăşan, exemplificând: grad de realizare a veniturilor 97,30%, rata profitului net 5.11%, rata rentanbilităţii economice 7,13% etc.
Câte locuinţe mai are Locativ?
1.056 locuinţe mai sunt în administrarea societăţii. În 2010 au fost acţionaţi în judecată circa 10 chiriaşi pentru neplata chiriilor, iar în total la nivelul oficiului juridic derulează circa 35 de dosare, având ca obiect pretenţii, unde SC Locativ SA figurează ca reclamantă, sau parte în proces cu asociaţiile de proprietari. În plus mai există aproximativ 50 de dosare în care este pornită executarea silită a unor sentinţe judecătoreşti definitive, pe care le finalizează prin propriri pe venituri precum şi evacuarea chiriaşilor care şi-au pierdut dreptul locativ.
Cât e chiria pentru alte spaţii?
În 2010 au fost restituite trei spaţii către foştii proprietari, iar din evidenţa societăţii au fost scoase 14 spaţii cu altă destinaţie decât locuinţe. În prezent Locativ mai administrează 176 de spaţii cu altă destinaţie decât locuinţe (comerţ, ateliere prestări servicii, ONG-uri, ateliere de creaţie et