In epoca informaticii si a tehnologiilor de avangarda, dr. Helen Fisher, biolog si antropolog in cadrul Universitatii Rutgers din New Jersey, SUA, pune bazele unei noi stiinte, menite sa exploreze cele mai profunde sentimente umane - dragostea.
Dr. Fisher este deja un nume binecunoscut in domeniul studierii evolutiei comportamentului uman in general, autoare a numeroase lucrari care trateaza aspecte legate de sex, dragoste, casatorie si particularitati comportamentale generate de sentimentul iubirii. Prin noul studiu, ea a ajuns la concluzia ca traim intr-o perioada in care se pun bazele unei noi stiinte: stiinta dragostei, potrivit BBC.
Cadrul general in care dragostea apare si se devolta este oarecum standardizat, astfel incat specialista il descrie printr-o serie de caracteristici comune tuturor subiectilor studiati, categorisite drept "semnale pasive": obraji imbujorati, batai accelerate ale inimii, mainile umede.
Potrivit sursei citate, Fisher sustine ca intregul proces al indragostirii se desfasoara in trei etape, descrise dupa cum urmeaza:
Etapa 1: Pofta - este dictata de hormoni - testesteron si estrogen; testosteronul nu se limiteaza la barbati, ci joaca un rol important si la persoanele de sex feminin, iar Helen Fisher sugereaza in aceasta faza, actiune: "iesiti afara si cautati ceva";
Etapa 2: Atractia - faza indragostitului declarat, in care subiectul nu reuseste practic sa se gandeasca la nimic altceva, uneori chiar isi pierde pofta de mancare si somnul, preferand petrecerea orelor visand la persoana iubita; faza aceasta este controlata de un grup de neurotransmitatori demuniti "monoamines";
Etapa 3: Atasarea - aceasta faza urmeaza atractiei atunci cand relatia se dovedeste constructiva; de regula nu se poate ramane in faza a doua, intrucat procesul prezinta un traseu progresiv - ata
