„Consider că este un act deliberat, gândit cu ceva timp în urmă, având clar nişte ţinte de atins, pentru că oamenii ar putea fi deranjaţi de această tendinţă privind derularea unor noi activităţi în regim portuar din OIL Terminal"
În urmă cu aproape o lună, o maşină a companiei OIL Terminal a fost incendiată în faţa casei celui care o foloseşte, Cornel Atanasiu, şeful Serviciului Logistică Transporturi Navale.
Se pare că, de fapt, dedesubturile izbucnirii focului ar ţine de îndatoririle de serviciu ale lui Atanasiu, şi nicidecum de „voinţă divină". Zvonurile potrivit căruia incendiul ar fi avut drept ţintă maşina OIL Terminal pentru a băga frica în angajaţi sunt confirmate şi de către directorul companiei, Silviu Ioan Wagner. „Şi eu am auzi de aceste zvonuri şi consider că nu putem discuta despre o chestie absolut întâmplătoare, neimputabilă cuiva. Şi eu consider că este un act deliberat, gândit cu ceva timp în urmă, având clar nişte ţinte de atins, pentru că oamenii ar putea fi deranjaţi de această tendinţă privind derularea unor noi activităţi în regim portuar din OIL Terminal" spune Wagner. Acesta consideră că este clar că acţiunea este îndreptată împotriva activităţii desfăşurate de şeful serviciului, Cornel Atanasiu: „Mai mult nu putem spune, pentru că vorbim despre o cercetare administrativă, cât şi pe alte planuri, şi nu este prea bine să dăm prea multe elemente privind derularea faptelor. Părerea mea personală este că avem de-a face cu o acţiune deliberată, îndreptată împotriva intereselor OIL Terminal".
„Noi ne facem că muncim..."
Serviciul de Logistică Transporturi Navale a creat ceva valuri şi în interiorul societăţii. Directorul Silviu Wagner se plânge că serviciul nu a fost primit foarte bine de către angajaţi, care nu vor să accepte noile sarcini. „Problema înfiinţării serviciului Logistică Transporturi Navale este o problemă d