BRD, a doua cea mai mare bancă din România, a obţinut anul trecut un profit de 500,5 milioane de lei, în scădere cu 36% faţă de cel obţinut în 2009. BRD este astfel cea mai profitabilă bancă din România, în condiţiile în care întregul sistem bancar a înregistrat anul trecut pierderi totale de 304 milioane de lei, faţă de un câştig total de 815 milioane de lei în 2009.
Scăderea profitului s-a datorat, după cum au explicat oficialii băncii, reevaluării tehnice a unor provizioane dar şi situaţiei economice per ansamblu. "Costul net al riscului a cunoscut o creştere importantă datorită condiţiilor economice actuale şi datorită unor elemente tehnice cum ar fi reevaluarea garanţiilor colaterale. Potrivit statisticilor Băncii Naţionale a României, nivelul creditelor neperformante ale BRD se situează sub media sistemului bancar", se precizează în comunicatul transmis de BRD Bursei de Valori Bucureşti. Valoarea acţiunilor BRD a crescut luni, când au fost anunţate rezultatele financiare, cu 1,76%, până la un nivel de 13,91 lei pe titlu. Sistemul bancar a încheiat anul trecut în pierdere, pentru prima dată din 1999 până astăzi. Din cele 42 de bănci din România 20 au avut profit, restul încheind în pierdere. Potrivit celor mai recente raportări, un pachet de acţiuni reprezentând 59,36% din titluri este deţinut de Société Générale Paris. Printre cei mai mari acţionari ai BRD se numără cele cinci SIF-uri, care deţin cumulat aproape 20% din titluri.
BRD, a doua cea mai mare bancă din România, a obţinut anul trecut un profit de 500,5 milioane de lei, în scădere cu 36% faţă de cel obţinut în 2009. BRD este astfel cea mai profitabilă bancă din România, în condiţiile în care întregul sistem bancar a înregistrat anul trecut pierderi totale de 304 milioane de lei, faţă de un câştig total de 815 milioane de lei în 2009.
Scăderea profitului s-a datorat, după cum