Împrejurările pe care viaţa le aşază în jurul unei persoane şi o determină pe aceasta să interpreteze un act conduc inevitabil la accentuarea unui rol din perspectiva unui personaj. Este scena acelui «théâtre», cum afirma Seneca, unul din filosofii Greciei Antice: "Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa, nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat".
Viaţa, ca o piesă de teatru, transpune sentimentele şi gândurile în trăiri şi principii. Le putem diferenţia. Atunci când actorii îşi termină piesa, coboară de pe scenă şi totul s-a terminat, însă viaţa este cu totul şi cu totul altfel. Trăirile şi sentimentele rămân aceleaşi, fie că vrem, fie că nu. Cortina de care dispun actorii, din păcate, nu este disponibilă şi pe imensa scenă numită viaţă. Nu putem lăsa totul în urmă când aceasta a căzut. Nu putem tăia acea "panglică" a destinului, pentru a fi totul cum dorim, nu deţinem acea putere a actorilor. În cazul lor, minutele petrecute pe scenă sunt un supraunivers, sunt total diferite de viaţa de zi cu zi. Fiecare secundă emisă în scena de teatru îşi face loc, poate pentru puţin timp, în sufletul fiecăruia, fie că vrea, fie că nu. Barierele impuse de destin s-au atârnat, se atârnă şi se vor atârna întotdeauna de fiecare moment al existenţei umane.
Plăcerea care cuprinde fiecare actor determină maniera în care acesta se prezintă şi evoluează în orice clipă. Orice treaptă pe care el o păşeşte în existenţa sa îi schimbă calitatea în cea de erou.
Frământările, lipsa curajului, graba şi răbdarea rostirii acelor cuvinte pline de sens fac din piesa ce abia lua sfârşit, replici ale unui actor grăbit. Traseul pe care personajul îl parcurge este sinuos, este drumul spre un alt decor, un alt tărâm unde lumina triumfă sau unde încolţesc nefirescul, absurdul, întunericul.
După anul 1870, activitatea dramatică pe pământul românesc se compl