Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, membră a Cartel Alfa, anunţă că mâine între orele 15.00-17.00 va organiza mitinguri de protest în oraşele Slobozia şi Turnu Măgurele, în timp ce în alte câteva localităţi vor fi depuse petiţii la prefecturi. Sursa: CODRIN PRISECARU
Motivul: sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că guvernul „refuză cu obstinaţie” să ţină cont de punctele de vedere exprimate de partenerii de dialog social, în legătură cu modificarea Codului Muncii şi a pachetului de legi adiacente acestuia.
Astfel, pe lângă protestele din cele două oraşe, sindicaliştii vor depune petiţii cu revendicările lor la prefecturile din Braşov, Constanţa, Deva, Bacău, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea şi Târgu Mureş.
Mai mult, reprezentanţii sindicatului se plâng de „atacuri fără precedent lansate împotriva dialogului social instituţionalizat”, susţinând că „practic sunt încălcate flagrant prevederi ale Constituţiei României şi prevederi ale tratatelor internaţionale la care România este parte semnatară, punându-se astfel la îndoială însăşi esenţa valorilor democratice din societatea noastră”.