Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nişte mafioţi atât de patrioţi...

Publicat in Adevarul, marți 15 februarie 2011 ·

Cazul „Corupţie la vamă" arată ce se întâmplă când deranjezi cuibul de viespi: ies toate la atac, activându-şi acul cu venin.

Pe cine înţeapă? Pe cine prind. Uneori, pe cel care le-a stricat cuibul, alteori, pe cine se nimereşte prin zonă. În demenţa bătăliei pentru supravieţuire, viespile se atacă şi între ele.

Ultima reprezentaţie au dat-o doi oameni ai sistemului: Marius Ungureanu şi Vasile Marica. Primul a fost şeful Vămii Giurgiu, celălalt este liderul sindicatului Sed Lex, apărătorul vameşilor din România. Ungureanu este un mafiot dovedit. Faptele sale de corupţie, derulate ani de zile la frontiera româno-bulgară, i-au adus patru luni de arest preventiv, precum şi o condamnare de un an şi opt luni cu suspendare. Ani de zile, Ungureanu fusese creierul traficului cu ţigări, alcool şi droguri prin Vama Giurgiu. „Era cel mai mare traficant din vamă", zice inamicul său, Vasile Marica.

Dar nici liderul sindical nu pare să fi fost Maica Tereza. Acuzaţiile pe care i le aduce Marius Ungureanu - care trebuie luate cu rezerva urii instalate temeinic între cei doi - ar putea fi buzduganul care anunţă lucruri ceva mai concrete, cum ar fi niscaiva probă. Sigur că şi o mărturie poate deveni probă în anchetă, însă numai coroborată cu alte dovezi: mărturii independente, înregistrări audio/video etc.

Până una-alta, reţinem teoria lui Ungureanu: „În 1996 l-am cunoscut pe domnul Marica Vasile. Prezentându-se ca un om cu relaţii şi cu putere în Direcţia Vămilor de atunci, în perioada 1997-2002 i-am dat bani, vreo 2.000-2.500 de dolari pe lună. Aceeaşi sumă îi dădea şi Cristoi Robert. Marica lucrează prin interpuşi în sistemul de colectare a şpăgii şi oferă promovare pe post, protecţie în caz de restructurare. Are oameni şi în comisiile de disciplină".

Până aici, perfect credibil, dar încă nedovedit. Următoarea frază, „Marica a înfiinţat, a organizat şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 3 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Durata zilelor s-ar putea MODIFICA. Rotația nucleului Pământului încetinește

Gandul acum 15 minute
Durata zilelor s-ar putea modifica! Potrivit unui nou studiu, nucleul Pământului se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Astfel, dacă acest lucru continuă să se manifeste, ar putea duce la creşterea duratei zilelor. Însă, efectele ar fi im

Blocaj în coaliţie pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată / 2 iulie, data limită pentru adoptarea Hotărârii de Guvern - surse

News.ro acum 2 ore
A fost blocaj în coaliţie, la întâlnirea de miercuri seară, pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, astfel că şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată la o dată ulterioară. Guvernul urma să adopte în şedinţă Hotărârea de guvern cu c

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 2 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Prognoză specială în Bucureşti: Caniculă şi disconfort termic accentuat

Mediafax acum 30 minute
Joi valul de căldură din Capitală va continua să se intensifice, astfel încât se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi p

GRAFICE Carburanți mai scumpi de la 1 iulie, din cauza majorării accizelor. Cât va costa plinul de benzină și motorină

G4Media acum o ora
Carburanţii se scumpesc, din nou, de 1 iulie, după ce s-au ieftinit, în ultimele săptămâni. Guvernul a decis, încă de la sfârşitul anului trecut, să crească accizele la benzină şi motorină, în două etape. Prima etapă a avut loc la 1 ianuarie. Atunci

Ministrul Mediului: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere

Mediafax acum 17 minute
„În acest moment nu există niciun pericol. Am fost informat de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat la nivelul ministerului. Cred că e important, pe de o parte este identificarea exactă a situaţiei, la fel cum atunc

Dolj: 19 cetăţeni sirieni, prinşi de poliţiştii de frontieră în timp ce încercau să intre ilegal în România, după ce au traversat Dunărea cu o ambarcaţiune - FOTO

News.ro acum o ora
Nouăsprezece cetăţeni sirieni au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din Dolj în timp ce încercau să intre ilegal în România, după ce au traversat Dunărea cu o ambarcaţiune.

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 4 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Vremea

București
acum

33°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

32°
joi

21°/32°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
joi

19°/29°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

30°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°