Foto: Marco Longari / AFP/Mediafax După două săptămâni de furie, violenţă şi luptă pentru schimbarea puterii, „Revoluţia de pe Nil” a avut rezultatul scontat: libertate prin alungarea de la putere a preşedintelui egiptean Hosni Mubarak. El a plecat în final, lăsând ţara pe mâna armatei, însă nimeni nu poate anticipa cu precizie ce va fi după el în „ţara piramidelor”. Apele s-au mai liniştit în aparenţă şi se fac speculaţii pe seama bruştei lui „dispariţii”. Ba că e în comă, ba că a fugit în Germania, ba că o să fugă în Emiratele Arabe Unite, ba că are conturi în Vest, ba în alte ţări arabe...
În fond, prea puţin contează. Ceea ce contează este greul care abia acum începe pentru egiptenii care îşi doresc ceva cu totul nou pentru ei – o democraţie ca în ţările din lumea liberă. Numai că acest model ar putea să nu i se potrivească întocmai Egiptului la ora actuală.
Egiptenii s-au trezit brusc în „dimineaţa de după”... de după o „domnia” de 30 de ani a unui om forte, al cărui merit de necontestat a fost acela că a reuşit să menţină echilibrul într-o lume arabă dificilă şi, adesea, imprevizibilă.
Scenariul egiptean nu face excepţie de la lecţiile istoriei în astfel de cazuri. Ca în fiecare revoluţie, se ajunge într-un punct critic, din care se decide viitorul. Aici este marea întrebare: va fi Egiptul liber, democratic, independent şi neatârnat aşa cum şi-au dorit revoluţionarii care l-au scos din dictatură? Sau va face loc unui alt dictator, „de tip nou”, poate ceva mai liberal? Analiştii politici se tem însă de pericolul unui radicalism al „Fraţilor Musulmani”, care ar fi mai rău pentru Egipt decât regimul lui Mubarak.
Deocamdată este interimat, iar data din septembrie a alegerilor prezidenţiale pare să nu se fi schimbat. Un fost director pentru relaţii cu Orientul Mijlociu al Ministerului de Externe britanic, Adrew Green, avertiza că în E
