"Briliantul" şi-a adăugat la lista de amici un alt nume controversat: Nuredin Beinur. Anturajul periculos în care se învârte poate fi o explicaţie plauzibilă pentru desele sale ieşiri în decor.
Scandalurile nu îi dau pace lui Adrian Mutu. Când lucrurile păreau să reintre pe drumul cel bun pentru atacantul Fiorentinei, care a început să joace din nou în Serie A după certurile cu conducătorii formaţiei toscane, Mutu şi-a văzut din nou reputaţia pătată.
Potrivit unor stenograme publicate ieri de ziarul "Adevărul", din anturajul dubios al "Briliantului" face parte şi cunoscutul Nuredin Beinur, liderul celui mai temut clan al lumii interlope din Constanţa.
În cadrul unei interceptări telefonice de pe 12 mai 2010 realizată de SRI, care a fost depusă la dosarul lui Nuredin Beinur, fotbalistul român se arată indignat de faptul că a fost nevoit să achite nota de plată la un restaurant controlat de liderul grupării interlope.
De asemenea, Mutu tratează cu Nuredin termenii oferirii unui interviu în Turcia. Preţul "Briliantului": 50.000 de euro. "Am fost la Aqua, frumos, ţaca-paca, m-au pus oamenii să plătesc", şi-a început Mutu lamentările, adăugând "nu mă duc la tine la restaurant şi, în p... mea, mă pune ăştia să plătesc". Interlopul a încercat să-l îmbuneze, spunându-i: "Păi, mi-ai zis, mă, nebunu’ satului? Te lăsam eu să plăteşti? Băga-mi-aş p... în nota lor, să-mi bag!".
Cine este Nuredin Beinur
Nuredin Beinur, care a fost arestat în octombrie 2010, este acuzat de şantaj, instigare la şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi două fapte de tulburarea ordinii şi liniştii publice.
"Stăpânul" sudului litoralului, Beinur s-a impus, în ultimii ani, drept liderul uneia dintre cele mai puternice reţele interlope din România. Influenţa lui Beinur a crescut mult după ce, în vara lui 2001, a fost cunun