Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimele ore ale lui Mubarak

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 februarie 2011 ·

TRAGEDIE. Ultimele 24 de ore ale lui Hosni Mubarak la putere vorbesc despre un bărbat aflat la capătul puterilor, confuz şi îmbătrânit, cramponat cu încăpăţânare de preşedinţie, manipulat de cercul său de apropiaţi şi de familie, surd şi orb la ceea ce se întâmplă pe străzile Egiptului, care până acum îl considera părintele său. Confuzia domnea în Palatul Heliopolis în momentele finale ale lungului său mandat, care a trăit atâtea intrigi, lupte surde şi leşinuri şi unde cei doi fii ai săi, Alaa y Gamal, au fost - potrivit presei - protagoniştii unei aprigi dispute, notează ziarul Las Provincias, citat de Agerpres.

Totul era pregătit la 10 februarie pentru ca Mubarak să abandoneze puterea. Armata, SUA, preşedintele şi chiar partidul său dădeau semne că 'raisul' va demite în cursul serii iar sărbătoarea era deja pregătită în piaţa Tahrir. Dar în jurul orei 11 preşedintele a anunţat, contrar tuturor pronosticurilor, că rămâne la putere până în septembrie. Mesajul a înfuriat piaţa, aliaţii internaţionali şi chiar armata, căreia i se dăduse asigurări că Mubarak renunţă la putere.

Potrivit ziarului Al-Ahram, până de curând vocea regimului, a fost Gamal Mubarak cel care şi-a convins tatăl să uite de promisiunea făcută militarilor şi să rămână la comanda navei care plutea în derivă. A fost Gamal cel care a retuşat mesajul care a fost filmat şi improvizat în grabă. Aşa cum dezvăluie presa egipteană, în ultimele săptămâni Mubarak a primit sfaturi doar de la ambiţiosul Gamal şi de la fostul său ministru de interne, Habib al-Adly, care a subestimat impactul manifestaţiilor.

Când vuietul poporului a devenit asurzitor, Al-Adly a încercat să-l convingă pe Mubarak că au fost Fraţii Musulmani, ajutaţi de serviciile străine, cei care au reuşit 'să-i mobilizeze pe tineri'. 'Nu asculta decât cele spuse de Gamal, astfel s-a izolat politic', relatează o sursă apropiată

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 2 ore
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 2 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum 30 minute
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum 39 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 3 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 3 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°