Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Previziuni sumbre: Preţul unui kilogram de cartofi va ajunge până la un euro. Află aici preţurile alimentelor de bază!

Publicat in Adevarul, miercuri 16 februarie 2011 ·

Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Naţionale „Cartoful" din România, ne-a declarat, ieri, că în cel mult două săptămâni un kilogram de cartofi se va vinde la piaţă cu un euro.

În „ţara cartofului", roadele pământului au ajuns să se vândă la preţuri de lux. Un kilogram de cartofi costă acum aproape un dolar, iar preţurile nu au şanse să scadă. Unul dintre producătorii braşoveni, Maria Cabel, spune că la acest preţ mare s-a ajuns odată cu instabilitatea pieţei economice şi pentru că anul trecut a fost unul mai slab pentru recolta de cartofi.

Pe de altă parte, specialiştii estimează o creştere a preţului în perioada imediat următoare. „Nu sunt cartofi. A fost un an foarte greu în România şi producţia a fost destul de mică. De la export se aduc cartofi la preţurile de acolo. De exemplu, la Viena preţul cartofului este de un euro pe kilogram. Credeţi că o să îl aducă cineva de acolo la un preţ mai mic?", a declarat Benea, citat de bzb.ro.

Acesta a mai spus că în ultimii ani fermierii nu mai sunt interesaţi să investească în cultura de cartofi „pentru că este foarte scumpă". „Din România nu se mai poate cumpăra sămânţă de cartofi pentru că au distrus sistemul, iar ca să o aduci de dincolo te costă 1.250 de euro pe tonă plus transportul. Un transport te costă cu totul cam 180 de milioane de lei vechi. Cine mai este nebun să îi îngroape în pământ, în condiţiile în care anul trecut a fost unul cu probleme? Noi nu suntem în stare să facem un sistem de irigaţii sau să le dăm voie fermierilor să ia apa gratuit din lacuri şi râuri pentru a iriga suprafeţele cultivate, pentru că le este frică celor din Guvern că se îmbogăţesc ţăranii dacă iau apa aia gratuit", s-a arătat nemulţumit Benea.

Se scumpesc şi celelalte produse de bază

Oamenii se plâng că produsele de scumpesc pe zi ce trece. Ceea ce cumpărau luna trecută cu 100 de lei, luna aceasta este mult

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 16 minute
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat

News.ro acum 32 minute
Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Pornhub, Stripchat şi XVideos trebuie să prezinte informaţiil

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°