Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Salarii mărite pentru dascăli cu întârziere

Publicat in Adevarul, miercuri 16 februarie 2011 ·

Banii au fost blocaţi în trezorerii aproape două săptămâni, pentru că lipsea avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ). Astăzi este zi de leafă pentru mii de cadre didactice din judeţ care şi-au solicitat drepturile în funcţie de hotărârile judecătoreşti obţinute.

Conflictul dintre angajaţii din învăţământul sucevean şi autorităţi a luat sfârşit ieri, când trezoreriile au acceptat statele de plată ale profesorilor. Aceştia îşi vor primi astăzi salariile majorate cu 15% în baza Legii 221, pentru că au hotărâri judecătoreşti irevocabile în acest sens.

„Am depus la Trezorerie statele de personal cu avizul Inspectoratului Şcolar, unde apare şi suma pe care o are de primit fiecare profesor, după Legea 221. Au fost acceptate, iar mâine (astăzi -n.r.) ar trebui să intre banii pe carduri“, a declarat Cornel Romaşcu, directorul Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir“.

Diferenţe de sute de lei la salariile recalculate

Diferenţa dintre salariile calculate în baza OUG 41 şi cele după Legea 221 este de ordinul sutelor de lei, astfel că profesorii au refuzat cu îndârjire să accepte sumele mici impuse la începutul lunii de ministerele Educaţiei şi Finanţelor. „Am refuzat să luăm salariile după OUG 41, pentru că noi avem nişte hotărâri judecătoreşti care trebuie puse în aplicare, şi nu interpretate“, ne-a spus Gheorghe Şorodoc, liderul Sindicatului „Bucovina“ Rădăuţi. Mai exact, dacă ar fi acceptat salariile calculate după OUG 41, profesorii suceveni ar fi luat în minus sume cuprinse între 400 şi 700 lei, cu tot cu majorarea de 15% care se aplică tuturor bugetarilor începând cu 1 ianuarie.

Ce salarii iau astăzi cadrele didactice

Un profesor de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare“ din Suceava, cu gradul didactic I, cu o vechime de peste 35 de ani, cu gradaţie de merit şi ore de diriginţie va încasa astăzi un sa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 44 minute
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosarele aprobate în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus

Mediafax acum 49 minute
În cadrul Programului Rabla Clasic, au fost publicate noi liste care conţin 140 dosare aprobate pentru 389 autovehicule şi 10 motociclete. Pentru Programul Rabla Plus, a fost publicată o nouă listă care conţine 99 dosare aprobate pentru 176 autovehi

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum o ora
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

41 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Taiwanului. E cea mai mare desfăşurare din acest an în jurul insulei

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a declarat, sâmbătă, că a detectat 41 de avioane chineze în jurul insulei, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte, Lai Ching-te, informează AFP. Dintre aceste 41 de aeronave militare,

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 5 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

România – Belgia se joacă AZI la Koln! Toate detaliile despre partida de la Euro 2024

Gandul acum 2 ore
Romănia, condusă de pe margine de Edi Iordănescu, va evolua, sâmbătă, de la ora 22.00, la Koln, în compania Belgiei, în al doilea meci din grupa E de la Campionatul European de fotbal. Tricolorii au nevoie de un punct în ultimele două meciuri, cu Be

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România întruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum o ora
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

27°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

31°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°