Membrii Parlamentului European au aprobat la 16 februarie o nouă lege care va preveni intrarea medicamentelor contrafăcute în lanțul legal de aprovizionare. Vânzările pe Internet sunt acoperite de noua legislație, care introduce, de asemenea, noi măsuri de siguranță și trasabilitate, precum și sancțiuni pentru falsificatori, pentru a preveni vânzarea medicamentelor falsificate cetățenilor UE.
Marisa Matias (GUE/NGL, PT), care a condus discuțiile în Parlament pe acest dosar legislativ, a declarat: "Medicamentele falsificate sunt 'ucigași tăcuți' pentru că ori nu au nici un efect, ori conțin substanțe toxice care pot îmbolnăvi sau chiar ucide pe cei care le iau. Lipsa unui cadru juridic încurajează contrafacerea, care este o crimă organizată. Am fost martorii unei dezvoltări uriașe a acestei activități infracționale, cu a creștere de 400% în capturile de medicamente contrafăcute în anul 2005. Protejarea siguranței pacienților este scopul de bază al acestei directive."
Se estimează că 1% din produsele medicinale vândute în acest moment publicului european prin lanțul legal de aprovizionare sunt falsificate, iar numărul lor este în creștere. În alte parți ale lumii, mai mult de 30% din medicamentele de pe piață pot fi falsificate. De asemenea, din ce în ce mai multe medicamente inovatoare și care pot salva vieți sunt contrafăcute.
Vânzările online
Deputații europeni au considerat necesară reglementarea vânzării produselor farmaceutice prin intermediul internetului, acesta fiind una din principalele rute prin care medicamentele falsificate intra pe piața europeană. În statele membre UE unde farmaciile online au permis de funcționare, ele vor avea nevoie de o autorizație pentru a comercializa produse farmaceutice.
Aceste website-uri vor avea un logo comun, care ar trebui să fie ușor de recunoscut în întreaga Uniune Europeană, pentru a aj