Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sabin Cutaş (INTA) - "Intrarea în vigoare a Acordului de liber schimb UE-Coreea ar avea efecte pozitive asupra economiei Uniunii "

Publicat in Ziua Constanta, joi 17 februarie 2011 ·

Strasbourg, 17.02.2011, Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru în Comisia pentru comerţ internaţional (INTA), a subliniat,miercuri, efectele pozitive pe care încheierea Acordului de liber schimb UE-Coreea o va avea asupra economiei europene. El a explicat că se vor realiza economii anuale la taxele vamale de 1,6 miliarde de euro şi o intensificare a schimburilor comerciale. Declaraţia lui Sabin Cutaş a avut loc în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European privind Acordul de liber schimb dintre UE şi Coreea. „Consider că o intrare în vigoare a Acordului de liber schimb UE-Coreea ar avea efecte pozitive asupra economiei Uniunii. În primul rând, acesta ar permite realizarea unor economii, estimate la 1,6 miliarde de euro anual, la taxele vamale. Am asista de asemenea la intensificarea schimburilor comerciale, în special însectorul serviciilor, unde creşterea viitoare a schimburilor este estimată la 70%şi în cel agricol, unde numai în prezent Uniunea Europeană exportă anual către Coreea în valoare de 1 miliard de euro", a declarat Sabin Cutaş. „Totodată, prezentul acord este unul ambiţios şi inovator, primul dintr-o nouă generație de acorduri de liber schimb bilaterale, în care este inclus atât un capitol dedicat dezvoltării durabile şi respectării standardelor de muncă, cât şi un mecanism de monitorizare în care societatea civilă va fi implicată", a subliniat eurodeputatul român. „Temerile legate de dificultăţile pe care o concurenţă coreeană le-ar putea cauza industriilor mai sensibile ale Uniunii, precum industria automobilelor, sunt disipate de includerea Clauzei de salvgardare în Acord. Prin intermediul acesteia vor fi impuse măsuri de supraveghere a importurilor şi exporturilor şi de evaluare a impactului produs de Acord asupra diverselor sectoare", a conchis Cutaş. Strasbourg, 17.02.2011, Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru în Comisia pentru comerţ inte

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz.

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

Peste 134.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat, care începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

News.ro acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi, dintre care 119.000 din promoţia curentă, sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Examenul începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româ

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 9 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 7 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Un bărbat a căzut de la etajul doi al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina / A fost rănit

News.ro acum 8 ore
Un bărbat a fost rănit, duminică seară, după ce a căzut de la etajul doi al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. El era pe pervaz înainte de a cădea, fiind agitat. ”La data de 16 iunie 2024, în jurul orei 20:00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Marcel Ciolacu va fi în tribune la meciul România - Ucraina de la Euro 2024. Premierul face o vizită oficială în Bavaria

Adevarul acum 11 ore
Premierul Ciolacu va efectua luni, 17 iunie 2024, o vizită oficială în Bavaria, acolo unde va participa la evenimentele care marchează 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze.

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°