Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PE a aprobat Acordul de liber schimb între UE şi Seul

Publicat in Ziua Veche, joi 17 februarie 2011 ·

Parlamentul European a aprobat joi cel mai ambiţios acord comercial pe care UE l-a negociat vreodată.

Acordul, votat cu 465 voturi pentru, 128 împotrivă şi 19 abţineri, este rezultatul a doi ani şi jumătate de negocieri. Procedura UE de ratificare fiind de acum încheiată, acordul de liber schimb va putea intra în vigoare în iulie 2011. Mult-aşteptatul acord între UE şi Coreea de Sud are ca scop eliminarea a aproximativ 98% din taxele de import, precum a altor bariere comerciale pentru bunurile prefabricate şi produsele şi serviciile agricole în următorii 5 ani. Se aşteaptă ca acordul sa creeze noi schimburi comerciale în bunuri şi servicii în valoare de 19,1 miliarde de euro pe an, şi ca exportatorii din UE să economisească 1,6 miliarde de euro pe an datorită acordului. Activităţile legate de comerţ, cum ar fi achiziţiile publice, drepturile de proprietate intelectuală, standardele de muncă şi problemele de mediu sunt de asemenea acoperite de acord. În cadrul acordului, tariful de 8% pentru autoturismele din UE exportate către Coreea va fi eliminat, iar producătorii de automobile din UE îşi vor putea vinde produsele – realizate în conformitate cu specificaţiile UE – fără a mai fi supuse la teste suplimentare. Acordul de liber schimb stabileşte, de asemenea, un grup de lucru/o comisie de monitorizare pentru a evita protecţionismul care ar putea fi realizat în viitor prin noi bariere tehnice (de exemplu, reglementările tehnice din Coreea de Sud cu privire la standardele de emisii de CO2). Prin eradicarea tuturor cerinţelor redundante, cum ar fi testările costisitoare sau procedurile de certificare, acordul de liber schimb elimină barierele în calea comerţului cu electronice de consum şi aparate de uz casnic, cum ar fi televizoarele, computerele, cuptoarele cu microunde, telefoanele mobile sau echipamentele de telecomunicaţii. În plus, recunoaşterea standard

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

MAE atenţionează că Norvegia a decis prelungirea controalelor la frontieră până în 11 noiembrie

Mediafax acum 35 minute
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Norvegiei că autorităţile norvegiene extind, până la data de 11 noiembrie 2024, regimul de control la trecerea frontierei interne prin punctele de fronti

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum o ora
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 7 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Handbal: Ştefan Birtalan a fost înmormântat cu onoruri militare. Numeroşi oameni de sport l-au condus pe ultimul drum pe dublul campion mondial

News.ro acum 26 minute
Ştefan Birtalan, unul dintre cei mai mari handbalişti ai României, a fost condus pe ultimul drum, miercuri, de familie, prieteni, foşti coechipieri şi foşti elevi. Potrivit CSA Steaua, au trecut pe la catafalcul marelui campion, între alţii, Cornel

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 3 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Subiectele la Matematică și Științe ale Naturii / Evaluarea Națională clasa a VI-a

HotNews acum o ora
Elevii din clasa a VI-a au susținut miercuri, 29 mai, proba la Matematică și Științe ale Naturii, la Evaluarea Națională clasa a VI-a. Elevii au avut la dispoziție o oră pentru a rezolva exercițiile. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Călin

Cine este principalul suspect pentru uciderea Raisei, fetița de doi ani din Dolj găsită moartă pe un câmp

HotNews acum o ora
Un adolescent în vârstă de 15 ani, înrudit cu fetița din Dolj găsită moartă pe un câmp, a fost ridicat miercuri de către polițiști, fiind principalul suspect pentru uciderea copilului de doi ani și cinci luni, potrivit unor surse citate de Digi24. M

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum o ora
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Când fac NUNTA Răzvan Simion și Daliana Răducan. ”Am trimis invitațiile”

Gandul acum o ora
Prezentatorul de televiziune Răzvan Simion, în vârstă de 43 de ani, se pregătește de nunta cu Daliana Răducan, în vârstă de 33 de ani. Răzvan Simion este cunoscut din postura de co-prezentator al emisiunii matnale de la Antena 1, alături de Dan Oțil

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

14°/22°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

11°/23°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°