Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti pierde în procesul privind proiectul Cathedral Plaza

Publicat in Romania Libera, joi 17 februarie 2011 ·

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a decis neînceperea urmăririi penale a reprezentanţilor Millennium Building Development, contrar solicitării formulate de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti (ARCB).

Reprezentanţii Arhiepiscopiei au susţinut că lucrările efectuate pentru finalizarea proiectului Cathedral Plaza de lângă Catedrala Sf. Iosif s-ar fi făcut prin încălcarea legii şi în lipsa unei autorizaţii valabile de construcţie.

Parchetul a constatat însă că Millennium Building Development nu a săvârşit nicio infracţiune. Instanţa a constatat că, în toată perioada în care s-au executat lucrări pe acest şantier, au fost respectate în totalitate prevederile legii, iar autorizaţia în baza cărora acestea au fost desfăşurate este valabilă. Totodată, s-a decis încetarea măsurii de oprire temporară a lucrărilor de construcţie.

La 28 ocotombrie 2010 a fost încheiat procesul-verbal de recepţie a clădirii Cathedral Plaza, imobilul intrând astfel în domeniul public.

"Acest verdict demonstrează din nou că acuzaţiile formulate la adresa companiei noastre au fost nefondate şi injurioase, şi reprezintă o încercare de manipulare a opiniei publice. Verdictul dat de Parchet ne-a arătat că încrederea noastră în statul de drept din România este pe deplin justificat", au declarat reprezentanţii Millenium Building Development.

Clădirea Cathedral Plaza este motivul unui scandal vechi de câţiva ani între Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti şi dezvoltatorul proiectului imobiliar, Millennium Building Development.

În octombrie 2009, Oprescu a anunţat că a somat Millenium Building Development să sisteze lucrările la Cathedral Plaza, pentru că autorizaţia de construcţie eliberată de Primăria sectorului 1 a expirat pe 14 iunie. În replică, dezvoltatorul blocului turn de lângă Catedrala Sf. Iosif a precizat că Inspectoratul de S

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum 33 minute
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum o ora
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 51 minute
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum 33 minute
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Rareş Bogdan: Nu ne opunem creşterii salariului minim, dar dorim măsuri de compensare pentru firme

Mediafax acum o ora
„Ca să anulăm orice fel de speculaţie care a apărut sau a fost împinsă în spaţiul public, Partidul Naţional Liberal nu se opune creşterii salariului minim”, spune la Antena 3 Rareş Bogdan. El afirmă că „este absolut firesc” ca liberalii să susţină c

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°