În cursul acestei zile, Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a răspuns unei noi solicitări a Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia, privind Dosarul penal 2995/P/2010, în care Claudiu Tusac, primarul Mangaliei, este cercetat pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, ca urmare a necomunicării la timp a datelor privind recensământul populaţiei şi al locuinţelor. „ÎntrucâtClaudiu Tusac nu s-a conformat solicitărilor repetate ale comisiei judeţene de a respecta termenele raportărilor, a fost sancţionat pentru tulburarea bunului mers al activităţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi implicit a Comisiei judeţene pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor, în conformitate cu prevederile legislative, prin aplicarea amenzii contravenţionale în valoare de 1000 lei, pe care, de altfel, a şi achitat-o, recunoscându-şi vina".