Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protocol semnat între prefect şi Uniunea Asociațiilor de Proprietari Constanta

Publicat in Ziua Constanta, joi 17 februarie 2011 ·

Prefectul Constanţei, Claudiu-Iorga Palaz, a participat în cursul acestei dimineți la lucrările Conferinței județene a Uniunii Asociațiilor de Proprietari Constanța, când a semnat Protocolul de colaborare între Instituția Prefectului Județul Constanța și Uniunea Asociațiilor de Poprietari Constanța. Prin acest protocol cele două părți se angajează într-o colaborare prin derularea unor programe care vizează problemele membrilor asociațiilor, un prim pas constituindu-l organizarea unui grup de lucru la care să participe, alături de cele două părți, și reprezentanți ai primăriilor, Direcției generale a Finanțelor Publice, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului de Poliție Județean, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Teritorial în Construcții, furnizori de servicii și alte instituții, în funcție de tematicile întâlnirilor lunare care se vor desfășura.

"Ca om de administrație, cunosc problemele cu care se confruntă asociațiile de proprietari, nu numai cele din municipiul Constanța, ci și cele din Mangalia, Medgidia, Năvodari și Hârșova și vă asigur că acest protocol nu va rămâne un simplu document într-un sertar. Vom pune la dispoziția asociațiilor sala mare de ședințe pentru întrunirile lunare și vom implica instituțiile deconcentrate în soluționarea problemelor punctuale ce vor fi ridicate. De asemenea, prin pârghiile instituționale, vom invita și reprezentanții primăriilor, pentru a media eventualele aspecte ce țin de competența acestora. Ca prioritate, în acest moment consider că o problemă la care trebuie găsită o rezolvare este cea a debranșării întregii asociații din cauza unuia sau altuia dintre rău-platnici." a declarat prefectul.

Prefectul Constanţei, Claudiu-Iorga Palaz, a participat în cursul acestei dimineți la lucrările Conferinței județene a Uniunii Asociațiilor de Proprietari Constanța, când a semnat Protoco

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 3 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum o ora
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 19 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 50 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°