Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Religia politică

Publicat in Bursa, vineri 18 februarie 2011 ·

Într-o societate cum este a noastră, în care majoritatea populaţiei, statornic, are drept referenţiale instituţionale "armata" şi "biserica", poate nu-i chiar lucru de mirare că politica se exprimă doar în limbajul specific acestor instituţii: fie autoritar-dictatorial, modelul militar; fie promiţînd "salvarea", "mîntuirea" cum frumos rosteşte limba românească a Bibliei, cerînd populaţiei supunere oarbă, în schimbul promisiunii niciodată ţinute, după modelul "crede şi nu cerceta". În ambele formule, însă, politica a eşuat. Nu local, ori pe obiectiv, ci strategic, de fond, istoric.

Despre cauzele şi mecanismele eşecului generat de modelul autoritar-dictatorial s-a mai spus cîte ceva, pe ici pe colo, prin cărţi ale puţinilor istorici ce au avut curajul şi cultura necesare altoiului filosofic, ori sociologic, fără de care discursul despre destinul naţiunilor rămîne, în cel mai bun caz, simplă chiar dacă necesară istoriografie factuală, iar în cel mai rău, pură şi nocivă gargară ideologico-istoricoidă.

Despre celălalt hibrid, politico-religios, nu s-a vorbit, însă, deloc. Tentaţia politicianului nostru de a împrumuta sutana şi patrafirul nu vine doar din nevoia de a acoperi cu ceva deficitul cronic de autoritate şi de credibilitate de care suferă, ci are temeiuri mult mai adînci. Deficitul esenţial al politicii noastre, deloc mărturisibil!, este generat nu de cine ştie ce imperfecţiuni ale reţetei constituţionale, de ineficienţa modelelor pe care le-am împrumutat pentru a ne construi instituţiile politice şi de guvernare, ori din lipsa de aderenţă a populaţiei faţă de valorile care susţin aceste instituţii, ci de falsificarea constantă a finalităţilor politicii, însăşi. În loc să fie un mecanism construit şi pus în funcţiune pentru ca să livreze resurse, obiective de dezvoltare şi de perfor-manţă socială, respectiv soluţii, căi, strategii capabile să le reali

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 27 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 58 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°