Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curul lui Chivu e grav bolnav

Publicat in Vocea Brailei, vineri 18 februarie 2011 ·

În timp ce stăpânul, adică ditamai comisarul şef de poliţie Cătălin Chivu, e bine-mersi, numărându-şi conturile de sute de mii de euro, curul său, unicul său cur, o duce extrem de rău. Putem afirma chiar, fără teama de a greşi, că de data asta, curul domnului Chivu se află într-un mare căcat, din care nu se ştie dacă va reuşi să iasă prea curând.

Până şi medicii sunt destul de rezervaţi când vine vorba să discute despre starea generală de sănătate a curului d-lui Chivu, care se poate înrăutăţi dintr-o clipă în alta.

După ce o bună bucată de vreme l-a durut în cur de curul său, dl. Cătălin Chivu a plecat urechea la suferinţele îndurate de acesta şi l-a dus la doctori. Aşa se şi explică de ce, de pildă, la începutul acestei luni, şeful Poliţiei Brăila şi-a luat concediu medical, făcându-i pe subordonaţii lui să afirme în gând că şi-a pus palma în cur şi a plecat naibii prin Insulele Seychelles, să bea un cocktail cu mafioţii. Este perfect adevărat că dl. Chivu şi-a pus palma în cur, dar a făcut acest lucru de durere. Da, durere, exact cum aţi auzit, pentru că nu ştiu dacă v-am spus, dar şeful poliţiei suferă de hemoroizi. De fapt nu dumnealui, ci curul domniei sale, care, iacătă, se află la grea încercare în anul 2011.

Nu ştim ce anume a fost la curul d-lui Chivu, de s-a umplut de hemoroizi. După cum se ştie, au hemoroizi mecanicii de locomotivă şi şoferii de autobuz, de la atâta stat pe scaun. Nu este însă cazul d-lui Chivu, care, se ştie, este un poliţist activ, care-i fugăreşte pe interlopi, mai ales prin separeuri, atunci când aceştia nu se simt să îi achite consumaţia la masă. Deşi nu sunt specialist, cel mai probabil, apariţia hemoroizilor d-lui Chivu a fost cauzată de o fisură anală, ceva. Departe de mine ideea că dl. Chivu ar avea apucături pidosnice, deşi faptul că era pe cale să divorţeze de nevastă ar trebui cumva să mă pună pe gâ

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 27 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum 21 minute
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Cinci oameni au murit și alți 50 au fost răniți după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie electorală în Mexic

HotNews acum o ora
Cinci persoane au murit miercuri seara (22 mai) în statul mexican Nuevo Leon, din nordul Mexicului, după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie pentru partidul Mișcarea cetățenească, a declarat guvernatorul statului. Politia se afla in

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 23 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Doi răniţi după un accident între un trailer cu maşini şi un camion de marfă

Press Alert acum o ora
< p> Două persoane au fost rănite, joi dimineața, într-un accident între un trailer care transporta mașini și un camion de marfă, pe DN 6, în zona localității Armeniș, județul Caraș-Severin. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 3 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Amazon intenţionează să ofere o versiune modernizată cu AI a serviciului de asistenţă vocală Alexa şi un abonament lunar

News.ro acum 2 ore
Amazon îşi actualizează asistentul vocal Alexa vechi de un deceniu cu inteligenţă artificială generativă şi intenţionează să perceapă o taxă lunară de abonament pentru a compensa costul tehnologiei, potrivit persoanelor care cunosc planurile Amazon,

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

19°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°