M-am întâlnit ieri cu ministrul turc al Transporturilor pentru un interviu. În Bucureşti. La ambasadă. Până a venit ministrul, am avut timp să beau o cafea (la filtru, nu la nisip! Ai nabii turci, nu au dat şi ei o cafea la nisip!) şi să mă gândesc la marile proiecte de infrastructură din Istanbul. Cel de-al treilea pod peste Bosfor, Marmaray, tunelul care va lega Europa de Asia, autostrada care va înconjura Marea Neagră..., toate aceste proiecte valorând zeci de miliarde de dolari.
Când ministrul Binali Yldirim, omul pe care îl aşteptam să se aşeze pe fotoliul din faţa mea, a intrat în încăpere, l-am întrebat cum a fost drumul dintre Otopeni şi ambasada Turciei. A zâmbit şi atât. Nu mi-a răspuns.
A urmat o dare de seamă, plină de cifre, de-a dreptul ameţitoare. Mă simţeam din ce în ce mai frustrat. “Turcia a investit 60 de miliarde de dolari americani în ultimii opt ani în proiecte de infrastructură. Din aceşti bani, zece miliarde sunt rodul parteneriatelor public-private. În 2009, ne-am confruntat cu o rată a şomajului destul de ridicată, situată undeva la 7%. Am reuşit să o reducem drastic prin investiţii”
Deja mă gândeam, unde dracu’ eşti Boc, Boagiu, care o-ţi mai fi, să-l auziţi pe turcul ăsta cum se salvează o economie prin dezvoltarea infrastructurii? Dar ministrul turc nu s-a oprit aici. “Am investit în infrastructură şi am creat locuri de muncă, am degripat economia pentru că, degeaba ai o ţară frumoasă dacă nu ai cum să te mişti prin ea, nu?” Simţeam deja că sacoul mi-e prea strâmt şi că e prea cald în încăperea de pe Calea Dorobanţilor. “Am atras fonduri de la Banca Europeană pentru Investiţii, de la fonduri de investiţii şi aşa, prin proiecte de anvergură, am reuşit să avem anul trecut una dintre cele mai mari creşteri economice din regiune”.
În cinci minute mi-a trecut prin cap Bechtel, inaugurarea tronsonului Turda-Gilău, drumurile
