Octavian Soviany, Viaţa lui Kostas Venetis, Cartea Românească, Bucureşti, 2011, 416 p.

Viaţa lui Kostas Venetis de Octavian Soviany suportă mai multe interpretări. E genul de scriere care, prin însăşi natura ei, reactivează în orizontul de aşteptare al cititorilor mai multe vîrste ale romanului. Din acest motiv, există un nivel la care proza de faţă comunică cu multe altele ce i-au servit drept model. Mă refer la o retroconstrucţie a limbajului romanesc ce-şi află motivaţia în găsirea celei mai potrivite structuri prin care să poată fi restituit un anumit gen de real. Prin retro-construcţie nu înţeleg o reîntoarcere la un mod particular de scriere considerat în mod obişnuit depăşit, patrimonizat, ci la o anumită potenţialitate a vechiului ce vine înspre prezent şi îl resemantizează. În acest fel acţionează, la nivelul limbajului, Viaţa lui Kostas Venetis. Iar comportamentul celulei livreşti aflate în multiplicare continuă se răsfrînge şi asupra sensurilor întretăiate sau complementare ale unor poveşti închise unele într-altele ca într-o matrioşcă. Aş putea spune că, din punct de vedere stilistic, acestei cărţi nu i se poate reproşa nimic. Fiecare paragraf e atît de bine închegat şi finisat încît dă senzaţia unui univers lexical şi semantic suficient sieşi. Intensitatea vieţii se simte chiar în tenebrele misterioase ale cuvintelor redescoperite, ca o amintire pătrunzătoare căreia nu poţi să-i înţelegi pe deplin natura.

Voia lui Dumnezeu

Am citit această carte încercînd, într-un fel, să identific originea răului ce sălăşluieşte în fiinţa umană şi în Dumnezeu (după cum se insinuează în mod repetat). Eroul Kostas Venetis traversează toate ipostazele decăderii morale. Şi o face aproape metodic, nevrînd parcă să lase nimic neexplorat, necunoscut. E un fel de asceză întru împlinirea păcatului absolut. Interesant este că „spiritua